Și eu sunt Ucraina. Manifest poetic

Și eu sunt Ucraina. Manifest poetic

30.00 lei

Radmila POPOVICI, poetă, scriitoare, textieră. S-a născut la 31 august 1972 în satul Floriţoaia Veche, Republica Moldova. Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău, este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi din România.
A scris versuri pentru sute de melodii, precum şi pentru spectacole de muzică şi teatru. În anul 2008 a debutat cu volumul de poezii Mi-s (Editura Prut). Poeziile sale au fost traduse în limbile: franceză, italiană, germană, spaniolă şi engleză. A participat la Târguri de carte, inclusiv la cele de la Paris şi Frankfurt, cu volume de poezii apărute la Editura Vinea, traduse în franceză: Iseult arrive (Intimatum), traducere de Olivier Martin-Grâce; Unique (Unicat), traducere de Victoria Sicorschi; La laide (Urâta), traducere de Sorin Barbul. În 2017 a realizat volumul de interviuri Reconstituiri cu Ileana Popovici (Editura Adenium) – un dialog cu mătuşa ei, care este o personalitate notorie în televiziunea, muzica şi cinematografia românească. Poetul Christian W. Schenk a tradus în limba germană o selecţie de poezii de Radmila Popovici – Geronnene wege (Cărări închegate) (Editura Dionysos, Rhein, 2019). În anul 2018 a publicat Apa care îşi bea mâinile (Editura Junimea), iar în 2020, la aceeaşi editură, apare şi volumul de poeme L’eau qui boit ses mains, tradus în franceză de Victoria Sicorschi. În anul 2021 a lansat un volum de micropoeme PoEsenţe, în colaborare cu renumitul pictor Lică Sainciuc (Editura Cartego), pe care l-a prezentat la Salonul de carte de la Frankfurt. Cele mai recente cărţi de poezii ale autoarei, ilustrate de plasticianul Teodor Buzu, sunt: Vene şi artere (Editura Arc, 2020), Fără escale (Editura Epigraf, 2022) şi n ceruri odată (Editura Junimea, 2022).

În 2023, Ministerul Culturii din Republica Moldova i-a acordat Premiul Constantin Stere în domeniul literaturii pentru anul 2022, pentru spectacolul muzical-poetic La început a fost liniştea.

  • An apariție: 2023
  • Format: 13 x 20 cm
  • Număr de pagini: 98
ISBN 97897337-2712-5 Categorie:

Autor: Popovici Radmila

Descriere

pustiu

unii oameni numără
în beznă stelele alţii
lipesc cu sânge
stele pe epoleţi

care dintre ei
este mai liber

unii oameni împart
o palmă de firimituri alţii
sfărâmă lumea

care dintre ei
este mai puternic

unii oameni cântă murind
alţii mor de ciudă când
cineva cântă

care dintre ei
trăieşte

uneori întrebările
strigă la cer

dar cerul e
pustiu

 

 

Versurile Radmilei Popovici sunt nu doar o formă de rezistenţă tăcută, după cum am mai spus, ci un curajos contraatac împotriva minciunii şi a crimelor ce definesc agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, unul în forma în care îi este la dispoziţie poetului să-l dea cu singura lui armă: cuvântul. În fond, este un îndemn la mobilizare împotriva barbariei. Până acum, singurul de acest fel. Marchizul Custine spunea că „pentru ruşi, cuvintele sunt mai importante decât realitatea”, iar propaganda rusă ne confirmă zilnic acest lucru. Din fericire, nu doar ei au înţeles forţa cuvântului, iar volumul Radmilei Popovici dovedeşte aceasta.
Sorin BOCANCEA
Radmila Popovici este una dintre puţinele scriitoare din Republica Moldova căreia îi pasă cu adevărat. Care trăieşte intens aceste timpuri dramatice, înălţându-se spre albastrul cerului întins cu grijă ca o ie-vâşivankă peste lanul galben, pârguit şi,
de-acolo, ca o lance, ca un zbor de ciocârlie, aruncându-se în sub-pământul groazei pentru a scoate la iveală esenţe în care din abisuri răsar „doar cruci şi nu spice”. Face acest sacrificiu (zgâri-indu-şi pe faţă poezia!) cu bună-ştiinţă. Pentru a ne deschide ochii ca să vedem. Să vedem cu adevărat!
Angela ARAMĂ

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Și eu sunt Ucraina. Manifest poetic”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top