Vindecă-mă, moarte, de viață, cu un poem

Vindecă-mă, moarte, de viață, cu un poem

33.00 lei

Mihaela GRĂDINARIU

Poet, eseist, cronicar şi critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Originară din Râşca, Suceava. Volume: Biserica de Cuvinte (Iaşi, Timpul, 2012), Frigul din clepsidră (Iaşi, Timpul, 2013), Risipiri în alb pe alb (Iaşi, Timpul, 2014), Aspida mireasă (Iaşi, Timpul, 2015), Urechea lui Malhus (Iaşi, Timpul, 2017), Oglindă pentru spaimele luminii (Bucureşti, EIKON, 2020), Die Wörterkirche (trad. Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Boppard am Rhein, 2022). Numeroase apariţii şi colaborări în reviste literare şi antologii, în ţară şi în străinătate. Premiul pentru debut „Traian Olteanu” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi (2013), Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale a Bucovinei (2015), Premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (2013, 2015, 2019), Medalia „Meritul Bucovinei” (2018), Titlul de Senior al Scrisului Bucovinean (2021), Premiul „Ioanid Romanescu” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi (2021), Ordinul „Crucea Sf. Ierarh Ioan cel Nou de la Râşca şi Secu” (2022).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 116
ISBN 978-973-37-2734-7 Categorii: ,

Autor: Grădinariu Mihaela

Descriere

În cărţi înflorite, meşteşugind „cuvinte-nnodate”, brava noastră alchimistă ne invită într-un imaginar mito-poetic apăsat personal, înfrăţind duhul şi lutul. „Îngerul vorbelor” îi e alături în alergătura zilelor. Stihuind şi făptuind, în cazne şi zămisliri, trudind zelos, printre strâmbătăţile lumii, la „încuvântarea” omului în vremuri nevoiaşe. Agonisind întrebări, răsfirând – complinitor – fulguraţii eufonic-confesive, poeta, mereu generoasă, pricinoasă şi risipitoare, împăcând cronicăreala cu profesoratul, cheltuindu-se fără rest, veghează…

Va îngrămădi cu fervoare, în urzeala textuală, dublete antinomice, va slăvi jertfelnicia luminii, ne va apăra de răul pânditor, căutând, fără istov, rădăcinile arheale. Discursul liric, doar al ei, deosebitor printre atâtea „tipăreli” inundând piaţa, scăldat de unda thanatică, ne reaminteşte dojenitor, scuturând trufelile, sub cupola timpului-priveghi, de scurta noastră eternitate.

Adrian Dinu RACHIERU

 

Zboară, cuce, de pe cruce,

Că mâncare ţi-oi aduce,

Numai litere năuce,

Gând flămând să mă apuce,

 

Firmituri să mă împartă,

Între-o soartă şi-altă soartă,

Între cerul de sub tină

Şi a orbilor lumină,

Între cerul de sub prag

Şi pleoapa dragului-drag…

 

Uite, nici măcar sub cruce,

Nu-i lumină, când m-oi duce,

 

Că lumina-i strecurată

Prin aripi de înger-tată,

Că lumina-i ban la vamă

Din salbă de înger-mamă,

Că lumina-i neagră corbă,

Flămânzind pe lâng-o vorbă…

 

Zboară, cuce, numai zboară,

Peste-o cruce-luminioară…

Recenzii

  1. Junimea

    Premiile USR – Filiala Iași, în revista „Convorbiri literare”, nr. 11/ noiembrie 2024, p. 197, despre volumele: Mihaela GRĂDINARIU, Vindecă-mă, moarte, de viață, cu un poem, Junimea, colecția „Exit”, 2024; Ioan ȚICALO, Pământul-casa iubirii, Junimea, colecția „Ficțiune și infanterie”, 2024; Pompiliu CRĂCIUNESCU, Printre teze și cărți, Junimea, colecția „Orizontul lecturii”, 2022; Ioana DIACONESCU, Povești cu gene lungi, Junimea, colecția „Ulița copilăriei”, 2024; Călin DĂNILĂ, Orchestra π, Junimea, colecția „Numele poetului – debut”, 2023.
    https://www.convorbiri-literare.ro/arhiva

  2. Junimea

    Cărțile săptămânii, în revista „Convorbiri literare”, nr. 11/ noiembrie 2024, p. 148, despre volumele: Dorin POPA, După 22 de ani. Poveste din era noastră, Junimea, colecția „Cantos”, 2023;Mihaela GRĂDINARIU, Vindecă-mă, moarte, de viață, cu un poem, Junimea, colecția „Exit”, 2024; Ioan ȚICALO, Pământul-casa iubirii, Junimea, colecția „Ficțiune și infanterie”, 2024.
    https://www.convorbiri-literare.ro/arhiva

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top