Ușile timpului dau spre grădină

Ușile timpului dau spre grădină

33.00 lei

Ioana Coşereanu Vasilescu, născută la Bucureşti în anul 1954, este licenţiată în Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Debut literar, poezie, în revista Cronica – 1982.

Volume publicate: Nopţile neiubirii, Editura Junimea, 1998; Focul verde, Editura Junimea, 2008; Aproape transparent, Editura Vasiliana, 2008; Fantasme în rochii de jar, Editura Junimea, 2014; Ceasuri, orologii, clepsidre, Editura Junimea, 2017; Prelecţiunile Junimii, seria I, Editura Junimea, 1998, ediţie îngrijită în colaborare; Prelecţiunile Junimii, ediţie revăzută şi adăugită, Editura Junimea, proiect Iaşi 600, 2009, ediţie îngrijită în colaborare.

Traduceri din franceză: Călătorie în marea burghezie, Editura Institutul European, 2006; Sociologia Parisului, Editura Institutul European, 2008.

A publicat cronici, recenzii, articole şi comunicări ştiinţifice de specialitate în: Dialog, Dacia literară, Convorbiri literare, Cronica, Ţara Bârsei, Revista muzeelor, Buletinul Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” Iaşi, Scriptor, Lumină lină – New York, Revista mea – Tel Aviv, precum şi prezenţe la Radio România Cultural, Radio Iaşi şi la diverse posturi TV.

  • An apariție: 2024
  • Format: 11.5 x 20
  • Număr de pagini: 136
ISBN 978-973-37-2823-8 Categorii: ,

Autor: Coşereanu-Vasilescu Ioana

Descriere

Veritabil jurnal al făptuirilor care nu se văd, Uşile timpului dau spre grădină poate fi înglobat literaturii diaristice, în registrul poetic. Întoarsă înspre sine, scrutând cu sensibilă atenţie cele din care se ţese firea, poeta închipuie o „lume de neguri”, în care „trăieşte luminoasa umbră”. Amprentele unei sensibilităţi eminesciene, relevate în răstimpuri, nu fac decât să ne profileze un mod de a-şi apropria lumea (poeziei). Cel dintâi vers: „Îmi rescriu inima” creionează deja un peisaj în care ni se desluşeşte intimitatea fiinţei, mereu în mişcare. Este sentimentul care ne însoţeşte permanent la lectură, inima şi ochii – lexeme-concept – proiectând discursul sub cupola integratoare a fiinţei. Rescrierea, aşa cum o vede poeta, nu se istoveşte niciodată, iar renaşterea năzuită din ultimul vers: „Se poate să renasc?” nu înseamnă nicidecum întoarcerea la acelaşi sine.

Grădina devine astfel efigia poematică al cărei simbolism complex ne decriptează odată în plus direcţia majoră de gândire a volumului.

Valy CEIA

 

 

Sincopele memoriei pe drumul amestecat al timpului generează acel bias narativ, o expunere fragmentară din care lipsesc unele elemente de poveste. Omisiunile acestea sunt, uneori, intenţionate şi sunt ascunse mărturisii până la momentul cel mai ales pentru spunerea lor. La Ioana Coşereanu Vasilescu, aceste acumulări ale timpului caută o locuire specială, un habitat greu de găsit dintr-o dată, de aceea poeta construieşte, de-a lungul drumului, „culcuşul” cuvântului pe care îl va popula cu rostirile secrete ale memoriei. Dar drumul (în accepţiunea celui din cultura orientală) îşi conţine şi destinaţia, astfel că el este mijloc şi scop, peripatetizând, de fapt, în mereu acelaşi loc în care se opreşte eul dumirit de sensul trecerii timpului.

Uşile timpului dau spre grădină, altfel spus grădina emoţiilor e zidirea spirituală în care poeta ştie să dea sens timpului; acolo e locul continuităţii memoriei subiective şi al „arătării” ascunselor, locul în care nu mai „vedem ca prin oglindă, în ghicitură, ci faţă către faţă” (Ap. Pavel). Timpul se aşază, împăcat, într-un hortus deliciarum încăpător sufletului…

Liviu APETROAIE

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ușile timpului dau spre grădină”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top