Un oraș fără ferestre

Un oraș fără ferestre

36.00 lei

Constantin MARAFET s-a născut la data de 16 mai 1961, în com. Buda, jud. Buzău. Absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti.

Din 1990 este editor, fondator şi director al Editurii Rafet din Râmnicu Sărat.

Volume publicate (selectiv): Lacrimă desculţă (versuri, 1990); Nu sunt un învins (versuri, 1991); Constantinele (versuri, 2001); Trupul a devenit stepă (versuri, 2003); Tăcere galbenă / Jaune Silence (versuri, ediţie bilingvă, traduction du roumain par Paula Romanescu, Editura Fundaţia ,,Scrisul Românesc”, Craiova); Rădăcină înstelată (versuri, Chişinău, 2009); Полумрак розы, Издтво, (Misto, Ucraina, versuri, 2014); Înălţimea frigului (versuri, 2017); Ţara zidului amar (roman, 2019); Ochiul Chirei (roman, 2021, Editura Hoffman); Rauschen / Zgomot, tradus de Christian W. Schenk, Editura Dionysos – Boppard am Rhein (Germania), 2022; La sud-est de prezent (versuri, Neuma, 2022).

Premii şi distincţii: Premiul Naţional „V. Voiculescu”, 2018; Premiul Naţional „Alexandru Macedonski”, 2021; Marele Premiu la ediţia a VI-a a Concursului Naţional de Proză Scurtă „Nicolae Velea”etc.

Fondator şi organizator al Festivalului Internaţional de creaţie literară „Titel Constantinescu” din 2008 până în prezent.

Co-fondatorul şi organizatorul Concursului Naţional de poezie pentru elevi „Radu Cârneci”, din 2019 până în prezent.

Cetăţean de onoare al comunei Buda şi al oraşului Edineţ, Republica Moldova.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Româna. Preşedinte/fondator al filialei „Victor Frunză” din Râmnicu Sărat, a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

ISBN 978-973-37-2661-6 Categorie:

Autor: Marafet Constantin

Descriere

Atmosferizarea reprezintă, esenţialmente, o erotizare a discursului, puternică, intensă, cu o tentă romantică şi expresionistă. Invocarea iubitei e făcută, în ciuda tandreţii, candorii sugerate, cu o anumită senzorialitate împinsă în extrem, cu sensiblerie afişată. Ea ţine de ceva nelămurit, inefabil, de „un ştiu ce” şi „un nuştiu cum”, de foc lăuntric cu ţâşnire necontrolată, de gheizer în erupţie vaporoasă.

Totuşi, multe din poemele sale sunt inspirate, înfăţişând o ars amandi, conturată cu graţie şi o complexitate rară a stărilor adunate într-un acord unic sentimental într-un mixtum compozitum afectiv: Constantin Marafet reuşeşte să se angajeze într-un spaţiu stăpânit de aer ce constituie un univers al întâlnirii pământului cu cerul, al suflului, despre care chinezii spun că este un principiu al fiinţării, al purităţii, un univers pătruns de mirajul unui punct suprem, care este Polul Nord.

Acad. Mihai CIMPOI

 

Constantin Marafet propune în acest nou volum al său, Un oraş fără ferestre, ca şi în celelalte volume publicate, o poezie a provocărilor insolite, a experimentelor de limbaj, dar şi de situaţie, prin poezia sa intertextualistă, poezie prin care s-a impus în faţa criticii literare şi a cititorilor de poezie adevărată, fără a face, totuşi, parte integrantă din valul de poeţi ai acestui curent, fiind, de fapt, un însingurat, aşa cum şi susţine în poemul „Senectutea oceanului”: „sunt aşa de bătrân, încât vântul mi-a uitat numele”. Acesta este un vers definitoriu pentru bacovianismul pe care îl cultivă cu destul de multă abilitate, ca pe o floare regală, la butonieră, lăsând să se înţeleagă faptul că ar fi singurul din grădina fericirii, apelând doar la iubita regăsită, invocând: „ţine-mă de mână strâns,/ să se împreuneze destinele pe aceeaşi cale a vieţii,/ până dincolo de geamandura lacrimilor polare”.

Este un anume mod de a condensa distanţele, prin puritatea lacrimii, de a le comprima în puritate, să poată vedea verdele care îşi aprinde opaiţul în uitare, luminând calea spre eternul poetic pe care ni-l propune.

Poezia lui Constantin Marafet are de parcurs un drum al ludicului imediat, al trăirilor pe muchie de cuţit, un drum al lucidităţii, pentru a-i da acesteia o dimensiune specială, dar şi pentru a avea posibilitatea să iasă cu uşurinţă din jocul propus, calea spre adevărul poetic, cale pe care o caută mereu, prin aceste poeme ale sale, presărată cu multe versuri memorabile, care, ele însele, pot fi considerate drept poeme în sine, având un profund caracter de sinteză, acolo unde „sfinţii fără de arginţi cerşesc la marginea ţării”.

Emilian MARCU

Additional Information

Recenzii

  1. Editura Junimea

    Luminița RĂILEANU, Un infinit de chipuri, o singură față – iubirea, în revista „Glas râmnicean”, nr, 149-150/ 2023, pp. 11-12, despre volumul Constantin MARAFET, Un oraș după ferestre, Junimea, colecția „Exit”, 2023
    https://drive.google.com/file/d/1BQcky6CtNiuGBriSVBNWE8A0YkQOaP_h/view?pli=1

Adaugă o recenzie

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top