Umbra pașilor pierduți. Memorialistică

Umbra pașilor pierduți. Memorialistică

40.00 lei

Vlad ZBÂRCIOG s-a născut la 20 decembrie 1943 în satul Horodişte, judeţul Bălţi, România.

A  absolvit Şcoala  medie din satul Zăicani, raionul Râşcani (1960), Colegiul de medicină din Tiraspol (1963), Universitatea de Stat din Chişinău (1973).

A colaborat la revistele: Cultura şi Literatura şi Arta. Director adjunct al Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. Secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2006-2016).

A editat peste 50 de volume de poezie, proză, eseistică, între care: Flăcări albastre, portocalii… (proză, 1976), Ţărmul din suflet (proză, 1981), Oraşul de la capătul pământului (proză, 1984), Conul de umbră (roman, 1990, 2006), Suntem ca o poveste (roman, 1999, 2012), Încercarea de foc (poeme, 2001), Sadoveanu sau dorul de cel fără vârstă (eseuri, 2006), Între timp şi nemoarte (poeme, 2007), Eminescu, eternă statuie a spiritului (eseuri, 2009), 101 poeme (2010), Continentul de mit (poeme, 2012), Ţara Sfântă – Logos de nemurire (2013), Lecţia de a nu muri (2016) ş.a.

Laureat al mai multor premii literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003, 2007, 2017), Premiul Saloanelor Internaţionale de Carte de la Chişinău (2007) şi Iaşi (2008), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2014). Selecţie din lucrările sale au fost traduse în limbile: rusă, ucraineană, letonă, franceză, cehă, spaniolă, italiană, germană, engleză, azeră ş.a.

Titlul onorific de „Maestru al Literaturii” (2010).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 248
ISBN 978-973-37-2785-9 Categorii: ,

Autor: Zbârciog Vlad

Descriere

Eu nu cunosc, în viaţa mea nici prea lungă, dar nici atât de scurtă, o persoană care să fi fost pusă la atâtea încercări şi ispite grele de a-şi uita sau trăda aproapele, de a se supăra pe destinul prea crud. Vlad Zbârciog, însă, a trecut cu demnitate toate ispitele. Şi s-a dovedit a fi omul în care poţi avea încredere deplină că nu te va abandona în calea greutăţilor, că te va sprijini, că nu te va lăsa să disperi. Este bărbatul creator aflat mereu pe baricade în apărarea ideii de „sacralitate, de nemurire a neamului” (omenesc, dar şi a propriului neam). Te şi miri când a reuşit, consacrându-şi întruna timpul propriu altora, şi cum de a putut să scrie atâtea cărţi importante de poezie, de proză, de publicistică.

Vlad Zbârciog este totul în ceea ce povesteşte în scrierile sale: cetăţeanul simplu, dar şi cronicarul, psihologul şi profetul. Compară faptele înaintaşilor cu cele din vremea noastră, adaugă meditaţii filozofice, premoniţii. Paginile sunt îngreunate de întrebări cruciale: „De ce nu putem învinge? Noi am doborât sclavul din noi, dar mulţi, chiar foarte mulţi, nu şi l-au putut scoate din conştiinţă”.

Claudia PARTOLE

 

Memorialistica este un gen literar de frontieră. Dar tocmai acest gen este preferat de cititorii de azi. De fapt, literatura memorialistică, adică autobiografică, s-a bucurat în toate timpurile de atenţie, deoarece memoriile sunt operele cele mai căutate. Mai mult decât atât, această literatură posedă suficiente calităţi pentru a recupera „autenticitate”, dar şi identitatea fiinţei umane. Fireşte, doar în cazurile în care autorul este sincer şi reuşeşte să depăşească anumite praguri ale adevărului, ale sincerităţii, ceea ce de multe ori este imposibil, deoarece uneori eşti pus în situaţia să spui lucruri neplăcute despre tine şi despre cei din preajmă. Scriitorul caută întotdeauna un echilibru între momentele bune, adică pozitive, şi cele rele, adică nu întotdeauna plăcute. Este nevoie de mult curaj, de luciditate, dar şi de sinceritate, deoarece unele lucruri despre tine nu le poţi totuşi spune, ele nefiind relatabile. Mai sunt însă şi resentimentele, care nu întotdeauna îţi favorizează spunerea adevărului sau, dimpotrivă, te fac să vorbeşti despre aspectele ascunse ale eului tău, ceea ce uneori poate naşte un sentiment de inautentic. Spunea în această ordine de idei cunoscutul scriitor şi psihanalist Ion Vianu, într-un dialog cu Iulian Boldea: „arta memorialistului ridică în modul cel mai acut problema raportului instabil, subtil, dintre etic şi estetic…”

Vlad ZBÂRCIOG

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Umbra pașilor pierduți. Memorialistică”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top