Un vechi drum al unei căutări de sens întregitor și trans-formator lăuntric ne este propus de autorul acestui roman.
O narațiune captivantă despre felul cum lumea poate dobândi sens nu doar din perspectiva misticii iudaice, dar, mai ales, dintr-o mereu reconsiderată așezare între real și iluzie.
Invitat pe tărâmul iluziei, cititorul ajunge să descopere pe axa Ierusalim-Safed-București-Beijing-Sibiu, împreună cu avatarurile unor personaje neașteptate, nu doar deliciile hermeneutice ale kabbalei lui Isaac Luria (cu toate instrumentele ei magico-interpretative!), dar și fascinantul subcontinent hermesian al alchimiei, al gnozei ori al societăților secrete, precum și tâlcurile neașteptate ale unor capodopere literare.
Da, Radu Cernătescu este, în opinia mea, cel mai avizat cunoscător al acestor stră-lumi, iar romanul de față dă seama despre un scriitor care știe să topească fapte și personaje reale într-o narațiune ce își asumă, în joaca ei serioasă, cu un imponderabil umor, dincolo de orice, sensul, înțelesul ascuns, taina. Într-un cuvânt, prezența ființei în lume.
Marcel TOLCEA
Recenzii
Nu există recenzii până acum.