Tratatele încheiate de România ca ultim criteriu de apreciere a politicii sale externe

30.00 lei

Ceea ce îmi propun este ca, referindu-mă la aceste tratate (numindu-le măcar generic), sintetizându-le şi caracterizându-le, să formulez câteva consideraţii generale asupra practicii României cu privire la tratatele bilaterale pe care ea le-a încheiat în decursul timpului;

  • An apariţie:: 2013
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 326
SKU: 978-973-37-1702-7 Categorii: ,

Autor: Ion M. Anghel

Descriere

Ceea ce îmi propun este ca, referindu-mă la aceste tratate (numindu-le măcar generic), sintetizându-le şi caracterizându-le, să formulez câteva consideraţii generale asupra practicii României cu privire la tratatele bilaterale pe care ea le-a încheiat în decursul timpului; să mă opresc asupra unora şi să identific momentele de cotitură din istorie care au marcat (triumfal sau în chip dezastruos) destinul ţării noastre şi al nostru ca fiinţe umane, ca români, astfel încât din menţionarea şi evocarea tratatelor încheiate de România – categoriile de tratate şi partenerii ei la acestea, să se poată scoate în evidenţă ce au  adus ele bun sau nefast pentru noi, ori cum au fost folosite împotriva noastră; să rezulte momentele de măreţie ori eşecul din istoria României – evoluţiile cu încoronări triumfale ori crucificări nimicitoare şi care a fost, până la urmă, politica ei externă (unde a fost bine şi unde s-a greşit); în special, şi pentru faptul că generaţia de ieri a diplomaţilor – atât din postura de dinainte, cât şi de după 1989 – am fost chiar noi, unii dintre actorii acestor acţiuni, doresc – din respect pentru adevăr – să evoc în ce a constat contribuţia noastră în această privinţă; şi întrucât ne-am aflat la răscruce de vremuri (succedându-se pe timpul vieţii noastre, capitalismul, dictatura, regimul comunist, revenirea la democraţie, integrarea în structura euro-atlantică – un mozaic de sisteme social-politice), să descriu cum a evoluat această instituţie juridico-politică – tratatul internaţional, în cazul României.

Ion M. Anghel

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Tratatele încheiate de România ca ultim criteriu de apreciere a politicii sale externe”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top