Ţinte în mişcare

Ţinte în mişcare

44.00 lei

Gabrieul CHEROIU – născut la 21 iulie 1960, Moldoviţa, judeţul Suceava.
Absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti (1988). Doctor Magna cum laude în Filologie (2009). Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. A fost redactor la revista Europa şi redactor-şef la revistele Vânătorul şi Pescarul Român şi Carpaţii. Editor permanent la revista Profitul Agricol. Colaborator la majoritatea revistelor literare din România cu poezii, proză scurtă, eseuri, recenzii; comentarii pentru peste şaptezeci de filme documentare şi albume cu tematică silvo-cinegetică. Este membru fondator al Societăţii Cinegetice Române şi al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor din Domeniul Vânătorii şi al Pescuitului Sportiv.
Cărţi publicate: Numai conturul (1986), În stupină (1987), O carapace călătoare (1988), La început a fost pădurea (1990), Poteci de vânătoare (1994), Vânat românesc (1996), Vânătoarea continuă (2000), O istorie a literaturii cinegetice române, vol. I (2003), Cămara bunicii (2006), Vânătorul, toamna (2006), O istorie a literaturii cinegetice române, vol. II (2007), O istorie a literaturii cinegetice române, vol. III (2011), Vânătoare după vânătoare (2016), Viziunile Sfântului Eustaţiu (2019), Istoria literaturii cinegetice române (2020), Noţiuni de cinegetică (2022), Vânatul în cuhnie (2023).
A primit cincisprezece premii, printre care şi cel al revistei Luceafărul pentru întreaga activitate scriitoricească din anul 1982 şi Premiul pentru literatură acordat de Conseil International de la Chasse et de la Conservation de Gibier (CIC) pentru studiul O istorie a literaturii cinegetice române (2004).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 292
ISBN 978-973-37-2740-8 Categorii: ,

Autor: Cheroiu Gabriel

Descriere

Gabriel Cheroiu foloseşte o limbă meşteşugită, agrementată cu arhaisme şi regionalisme rare, ştie să manevreze epitetul şi metafora, ca şi citatul bine ales şi aluziile livreşti.
Horia GÂRBEA
Pe Gabriel Cheroiu suntem mulţi cei care îl cunoaştem şi îl recunoaştem ca pe un meşter autentic al pastelului literar, delicat poet şi descriptor al naturii, al peisajului carpatin cu precădere, aşa cum se percepe acest peisaj de către un vânător discret şi pătimaş, dar mai ales devotat fără prihană ocrotirii şi înţelegerii lumii necuvântătoarelor, partenerii săi de petreceri şi întâmplări vânătoreşti, al căror farmec ştie ca nimeni altul să-l pună în pagină.
Ion COJA
Gabriel Cheroiu lasă să se vadă că ştie să aleagă cu mână sigură şi să pună inteligent în lumină pasajele seducătoare, clipele magnifice ale partidelor de vânătoare prinse în ţesătura meşteşugită a unor mari povestitori.
Eugen NEGRICI
Lui Gabriel Cheroiu îi place enorm să scrie despre isprăvile lui cinegetice şi, scriind bine, ne transmite şi nouă plăcerea lui. (…) Oriunde deschizi cartea, simţi timbru proaspăt, nu citeşti doar, ci miroşi, guşti, pipăi; olfactiv, gustativ şi tactil, eşti astfel un privilegiat.
Dan STANCA
Fiorul desluşirii urmei de urs întipărite proaspăt pe cărare; frânghiile nesfârşite ale stolurilor de gâşte, împletite în zarea aurorei din rubiniul soarelui la răsărit şi din smalţul siniliu al cerului de iarnă; baletul estival al ţapului roşu prin fâneaţă şi profilul sculptural al celui negru, de strajă pe un ţanc; zborul şoptit al sitarului şi cel şuierat al raţelor, în crepuscul; mugetul adânc, modulat printre culmi, al taurului de cerb din afundul pădurii; revărsarea năvalnică a ciurdei de mistreţi stârniţi de hăitaşi din sihle; confratele patruped odihnindu-şi capul pe genunchiul nostru, lângă foc, în coliba pierdută; cântecul prepeliţelor şi al greierilor, sub stele, în nesfârşitul câmpiei – toate acestea şi multe alte clipe niciodată pierdute, vorba unui poet-vânător de peste veac, „drept la inimă ţintesc”. Dedicându-ne lor, asumându-ni-le şi primindu-le ca pe un dar de preţ, noi suntem ţintele în mişcare! Trebuie doar să nu ne sfiim a o recunoaşte, în jinduitele noastre întâlniri cu ipostazele volnice ale acestei lumi care îşi retează, tragic şi cu obstinaţie, rădăcinile.
Gabriel CHEROIU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ţinte în mişcare”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top