Timpul posibil

Timpul posibil

35.00 lei

Sunt, în acest volum, narațiuni aspre, precum crivățul podișului scitic dintre Dunăre și Marea cea Mare, cu vraja unei atmosfere onirice, de la granița realului cu fantas­ticul, dar și scurte naraţiuni satirice ale unui prozator cu totul remarcabil care păstrează, adesea, respirația largă şi mierea trecutului din fraza sadoveniană sau a cro­ni­carilor din evul de mijloc; la care s-ar mai putea adăuga şi pulberile ne­sta­tor­nice ale cetăţilor scufundate, gustul de pelin, îngân­durarea băltăreților venind din paleoliticul târziu al Dobrogei de Nord, mirosul de peliniță sărată și de stâncă trăsnită al stepei, răsuflarea grea a mării, dincolo de lumina confuză a bălților şi de malurile lor migratoare.
Lumea lui Ioan Florin Stanciu e un topos inconfun­dabil al literaturii noastre de azi.
Ioan HOLBAN
  • An apariţie:: 2019
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 142
SKU: 978-973-37-2211-3 Categorii: ,

Autor: Ioan Florin Stanciu

Descriere

Sunt, în acest volum, narațiuni aspre, precum crivățul podișului scitic dintre Dunăre și Marea cea Mare, cu vraja unei atmosfere onirice, de la granița realului cu fantas­ticul, dar și scurte naraţiuni satirice ale unui prozator cu totul remarcabil care păstrează, adesea, respirația largă şi mierea trecutului din fraza sadoveniană sau a cro­ni­carilor din evul de mijloc; la care s-ar mai putea adăuga şi pulberile ne­sta­tor­nice ale cetăţilor scufundate, gustul de pelin, îngân­durarea băltăreților venind din paleoliticul târziu al Dobrogei de Nord, mirosul de peliniță sărată și de stâncă trăsnită al stepei, răsuflarea grea a mării, dincolo de lumina confuză a bălților şi de malurile lor migratoare.
Lumea lui Ioan Florin Stanciu e un topos inconfun­dabil al literaturii noastre de azi.
Ioan HOLBAN

Recenzii

  1. Editura Junimea

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top