Simboluri onomastice. Dicţionar

Simboluri onomastice. Dicţionar

55.00 lei

Petru TOMEGEA – născut la 11 iunie, 1948. Un singur frate, Sava, mai mare cu 5 ani. Decedat. Părinţii – Constantin şi Maria, ţărani în Bogdăneşti, Suceava. Decedaţi. Bunicul – mort în Războiul de Întregire, iar fratele său, celebrul învățător Vasile Tomegea, fost parlamentar de Baia, mândria și blazonul familiei.

Absolvent al Liceului Pedagogic, 1968, Suceava, şi apoi al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, profilurile limba şi literatura română – limba şi literatura franceză, 1973, cu media 10. Grad didactic I din 1982. I s-a refuzat înscrierea la doctorat pe motive politice până în 1989, cu toată diligența iluștrilor profesori Ilie Dan și Vasile Arvinte, iar apoi ideea doctoratului nu l-a mai atras. Din 1968, profesor de limba şi literatura română, pensionat în 2013, la Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 1, Suceava. Căsătorit cu Georgeta Tomegea. Doi copii: Iustinian Tomegea, manager IT, și Iuliana Tomegea, manager SW. Angajamente și colaborare mai mult ori mai puțin regulată cu diferite publicaţii: „Revista 22”, ziare.com, „Cotidianul”, „Cronica Sucevei”, „Obiectiv de Suceava”, „Zori Noi”, „Crai Nou” etc., ocazională cu „Limba română”, „Cercetări de lingvistică”, ambele editate de Academie, „Tribuna învăţământului”, „Convorbiri literare”, „Cronica” Iaşi, „Bucovina literară”, „Analele și Buletinele Societății Române de Filologie”, articolele fiind preluate şi traduse într-o mulţime de alte publicaţii, bloguri, site-uri din ţară şi străinătate. Actualmente funcționează ca editorialist la „Crai Nou”, Suceava, și TV Plus.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 522
ISBN 978-973-37-2795-8 Categorii: ,

Autor: Tomegea Petru

Descriere

S-a întâmplat un lucru pe care nu mi l-am dorit. Am intrat într-un domeniu, simbolistica, foarte dificil. Eu nu am competențe în domeniul acesta, al semioticii, al semanticii. În facultate am avut câteva cursuri, dar foarte subțiri în acest domeniu. Or, ca să pot merge mai departe, să trec dincolo de apelative, m-am apucat de simboluri și am făcut rost de Carl Gustav Jung. Și este foarte dificil. Mi l-am adus din Anglia, fiindcă la noi nu erau disponibile toate studiile (despre simboluri, n.n.)… Jung nu se studia pe vremea tovarășilor. Jung era trecut la index. Kant se studia. Kant are un sector important despre simboluri și simbolistică, dar partea tradițională, luminoasă, nu partea ascunsă a problemei simbolurilor. Simbolurile acestea au creat civilizația umană… Isus a fost un simbol. Un simbol care a modernizat lumea. Religia are o mulțime de simboluri. Sfântul Ilie este un simbol. Cel ce aduce furtuna, trăsnetul ș.a.m.d. Avem o mulțime de simboluri religioase, dar în activitatea umană avem simboluri lângă simboluri și problema aceasta a simbolurilor ne dirijează viața. Și atunci am umplut casa de cărți de simboluri și stau și buchisesc toată ziua și mă pregătesc de o abordare a întregului material din acest punct de vedere al simbolurilor.

(Fragment dintr-un interviu luat de Sorin AVRAM în Jupânul, 2023)

 

Nu se poate să nu remarcăm că, în directă filiaţie intelectuală cu profesorii săi ieșeni, autorul participă, entuziast în faţa creativităţii lexicale continue a vorbitorilor de limba română, la fundarea unui act de conștiinţă bidimensional: își asumă responsabil misiunea de tezaurizare a unor efemeride, pledând simultan, în urma experienţei didactice, dublate de atenţia orientată asupra dinamicii lexicale actuale, pentru conservarea, în școala românească, a aspiraţiei spre valorile culturii majore, cu corolarul său – limba română cultivată și normată.

Prof. univ. dr. Rodica NAGY

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Simboluri onomastice. Dicţionar”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top