Securitatea în perioada 1948-1958: organizare, obiective, metode

Acasa|Historia magistra vitae, Cărți|Securitatea în perioada 1948-1958: organizare, obiective, metode

Securitatea în perioada 1948-1958: organizare, obiective, metode

30.00 lei

Fenomen ocultat de istoriografia oficială până în 1989, activitatea poliţiei politice comuniste a constituit în mare măsură o revelaţie pentru opinia publică din România după această dată.

  • AN APARIŢIE:: 2009
  • FORMAT::
  • NUMĂR DE PAGINI::
ISBN 978-973-37-1234-3 Categorii: ,

Autor: Sorin D. Ivănescu

Descriere

Fenomen ocultat de istoriografia oficială până în 1989, activitatea poliţiei politice comuniste a constituit în mare măsură o revelaţie pentru opinia publică din România după această dată. Nu trebuie să uităm faptul că manualele de istorie, monografiile şi studiile consacrate comunismului românesc, publicate sub regimul lui Gheorghiu-Dej, iar mai târziu sub Nicolae Ceauşescu, au tăinuit cu multă grijă acest subiect. Atunci când anumite informaţii au fost lăsate să treacă prin filtrul cenzurii, acestea reflectau doar abuzurile poliţiei politice îndreptate împotriva unor lideri comunişti, precum Lucreţiu Pătrăşcanu, a funcţionarilor de stat superiori şi a cadrelor de partid. Colectivul de anchetă constituit la nivelul Comitetului Central, care a investigat abuzurile lui Dej şi ale Securităţii, pornind de la “cazul Pătrăşcanu” şi care a prezentat un raport folosit la Plenara din 22-25 aprilie 1968 de către Ceauşescu, pentru a-l ataca pe Drăghici, a adus la lumină numai o parte din faptele de care s-a făcut vinovat regimul comunist şi poliţia politică în anii ’50, dar rezultatele au fost prezentate într-un cadru restrâns, fiind evidenţiate în mod special acţiunile îndreptate împotriva unor membrii de partid

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Securitatea în perioada 1948-1958: organizare, obiective, metode”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top