Scene din viața unui universitar

Scene din viața unui universitar

78.00 lei

Codrin Liviu CUÞITARU (n. 8 iunie 1968 în Iaşi) este anglist şi americanist, profesor la Facultatea de Litere a Universităþii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Predă literatură victoriană, romantism american, istoria coloniştilor puritani în Lumea Nouă şi teorie critică. A fost bursier Fulbright în Statele Unite (1993-1994), visiting professor în Anglia, Germania, Italia (1995, 2000, 2002, 2009, 2012, 2013, 2015), directorul şcolii Doctorale de Studii Filologice (2008-2012) şi decanul Facultăþii de Litere (2012-2016). În 2007, a fost numit consul general al României în Canada (Vancouver). Are rubrici săptămânale permanente în hebdomadarul bucureştean Dilema veche (din 2012) şi în Ziarul de Iaşi (din 2000). Autor a peste 3 000 de articole (academice, culturale, publicistice) şi 12 cărþi (critică şi istorie literară, proză, studii de mentalităþi). A publicat romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile (Polirom, 2017). Este membru în societăþi academice din Europa şi America.

  • An apariție: 2023
  • Număr de pagini: 634
  • Format: A5
ISBN 978-973-37-2685-2 Categorie:

Autor: Cuţitaru Codrin Liviu

Descriere

„Doamnă, nu ştiu cum să vă spun, dar fata dumneavoastră, Alina Bucluc, s-a retras definitiv din facultatea noastră în urmă cu un an. De atunci, ea, pur şi simplu, nu mai este studentă la Litere. Aşadar, nici nu ar fi avut calitatea să ceară cămin.” Femeia îl privea siderată, cu un zîmbet uşor nătîng în colţul gurii. Nu zicea nimic. Prodecanul se simţi de aceea obligat să continue: „Vă daţi seama că nu putea să fie bursieră Erasmus! Situaţia sa şcolară era dezastruoasă. Nu promovase nici un examen din anul întîi şi, dacă nu s-ar fi retras, ar fi fost examatriculată oricum.” Doamna coborî mîna la inimă, fără a renunţa însă la surîsul straniu, vestitor de criză apoplectică. „Mai mult”, plusă prodecanul cu glas tremurător, „am găsit-o greu în baza de date, pentru că nu o mai chema numai Bucluc. Alina Bucluc. Se pare că se căsătorise de ceva vreme şi figura în cataloage ca Alina Bucluc Abdul Ghafur…” Femeia sucombă brusc, prăbuşindu-se, inertă ca un balot, la picioarele scaunului. Ambii prodecani se repeziră la ea terifiaţi. O ridicară, o aşezară la loc, o stropiră cu apă minerală Poiana Negri, şi o strigară pe nume, masîndu-i totodată mîinile: „Doamna Bucluc! Doamna Bucluc!” Treptat, nefericita mamă întredeschise ochii şi întrebă stins: „Nu vă supăraţi, sînteţi profesori la Limbi Străine?” Prodecanul buclucaş răspunse onest: „Da, eu sînt de la Germană!” „Atunci, spuneţi-mi şi mie, vă rog: Abdul Ghafur ăsta e nume de arab?”

 

Ceea ce particularizează, printre altele, textele lui Codrin Liviu Cuţitaru este faptul că pleacă, în marea lor majoritate, de la experienţa lui profesională. Calitatea de decan la Facultatea de Litere nu are, aprioric, nimic amuzant, dar pentru profesorul Cuţitaru e un bun prilej de a colecţiona situaţii insolite şi tipologii umane pitoreşti. /…/De admirat sunt atît consecvenţa cît şi „flerul” de a fi găsit o formulă originală, în care îşi dau întîlnire erudiţia şi fantezia, umorul şi inventivitatea narativă. Nu întîmplător, autorul îi pomeneşte în mai multe rînduri (admirativ, desigur) pe Caragiale, pe Hasek (cu al său soldat Svejk) şi pe Andrei Pleşu, spirite cu care are, incontestabil, afinităţi şi de la care a învăţat arta ironiei şi deprinderea de a arunca asupra lumii o privire lucidă, dezbărată de prejudecăţi.
Alexandru CĂLINESCU
Despre aventuri savuroase e vorba la Codrin Liviu Cuţitaru: mostre de imaginaţie suculentă, derivate dintr-un cotidian profesional ce poate da naştere nenumărator fantezii, menite să oblige cititorul dezarmat să rîdă pînă la lacrimi, dar să se şi îngrijoreze de verosimilitudinea şi recognoscibilitatea unor modele comportamentale şi tipologii mentale şi identitare reziduale, persistente, ba chiar înfloritoare în anumite spaţii ale experienţei academice instituţionale.
Cristina CHEVEREŞAN
Publicistica lui Codrin Liviu Cuţitaru este de fapt o proză de idei. Portretistica sa se remarcă nu numai prin plasticitate, ci şi prin prelucrarea inteligentă a datelor fiecărui personaj. Portretizat de Codrin Liviu Cuţitaru, Popescu devine ideea de Popescu. /…/ Publicistul ştie să vadă comedia vieţii de fiecare zi.
Alex ŞTEFĂNESCU

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Scene din viața unui universitar”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top