Satul de adopțiune

40.00 lei

Îmi dau seama că mă încăpăţânez să scriu despre un sat care nu mai există, în bună parte, căci majoritatea localnicilor s-au strămutat (din Sărăcești, din Cotești și din Ștreangu), făcându-şi noi case, în spatele grădinilor din Satu Vechi sau în Pârliţi. Alţii, mai norocoşi, s-au mutat la blocuri dimpreună cu mulțime de oameni dezrădăcinați de prin tot județul. De departe privindu-l, forma satului se mai păstrează, acum o formă aproape lipsită de conținut; din tren, după ce urcăm din Valea Mare, când să intrăm în gară; îmi dau seama că multe case au rămas pe loc, grădinile de asemenea, pe care încă se mai duc să le lucreze, căci greu se descurcă omul numai din salariu. Au vrut să fie mai aproape de oraş, de combinat; dar de fapt au fost absorbiţi implacabil de industrializare, care, în cazul Aluminiului și Carbonoaselor, înseamnă poluare, autodistrugere.

Îmi pare acum că acesta a fost efortul dintotdeauna al scriitorului: să vorbească despre lucruri care deja nu mai sunt, ca şi cum ele încă ar mai fi – ca şi cum prin asta le-ar putea face să existe, în continuare. Conştient că vorbeşte despre lucruri trecătoare, el încearcă să le încetinească pe cât posibil căderea; să le facă un pic veşnice…

  • An apariţie:: 2022
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 286
SKU: 978-973-37-2527-5 Categorii: ,

Autor: Ion Lazu

Descriere

Îmi dau seama că mă încăpăţânez să scriu despre un sat care nu mai există, în bună parte, căci majoritatea localnicilor s-au strămutat (din Sărăcești, din Cotești și din Ștreangu), făcându-şi noi case, în spatele grădinilor din Satu Vechi sau în Pârliţi. Alţii, mai norocoşi, s-au mutat la blocuri dimpreună cu mulțime de oameni dezrădăcinați de prin tot județul. De departe privindu-l, forma satului se mai păstrează, acum o formă aproape lipsită de conținut; din tren, după ce urcăm din Valea Mare, când să intrăm în gară; îmi dau seama că multe case au rămas pe loc, grădinile de asemenea, pe care încă se mai duc să le lucreze, căci greu se descurcă omul numai din salariu. Au vrut să fie mai aproape de oraş, de combinat; dar de fapt au fost absorbiţi implacabil de industrializare, care, în cazul Aluminiului și Carbonoaselor, înseamnă poluare, autodistrugere.

Îmi pare acum că acesta a fost efortul dintotdeauna al scriitorului: să vorbească despre lucruri care deja nu mai sunt, ca şi cum ele încă ar mai fi – ca şi cum prin asta le-ar putea face să existe, în continuare. Conştient că vorbeşte despre lucruri trecătoare, el încearcă să le încetinească pe cât posibil căderea; să le facă un pic veşnice…

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Satul de adopțiune”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top