să lupţi împotriva morţii

Descriere

Şi în acest nou roman, ca, de altfel, şi în romanul Împotriva noastră, apărut în 2005, ori în Schisme (o tragedie românească), 2021, tema întemeierii unei familii de-a lungul unor mulţi ani, cât şi destrămarea acesteia din cauze diverse, iscate fie din interior, cum sunt trăirile familiale, fie din exterior, cele sociale, provocate de evenimente istorice sau întâmplări accidentale, unele fatale, altele alterante de la bine la rău, de la rău la bine, degradante, dar şi din motive absolut normale în cursul unei vieţi, cum ar fi moartea, m-a urmărit şi de data aceasta, având, acum, mai mult ca în celelalte, exemplele şi identităţile clare ivite din sânul familiei mele: bunici, părinţi, copii, nepoţi – fără a fi un roman autobiografic. Am urmărit aici destine de oameni simpli, aşa cum se pot vedea şi descoperi în orice viaţă a unui om fără prea multă importanţă pentru lumea din jur, dar plină de sensurile vieţii şi trăirile ei, de complicaţiile pe care ţi le scoate viaţa în cale, cu bătălii cu moartea pe care le poate câştiga una după alta, zi de zi, an de an, dar cu pierderea, în final, a războiului, cum am încercat să ilustrez aici prin lupta Martei, personajul central şi real al romanului, cu moartea, care doar în vis, în iluzie poate fi învinsă, aşa cum cred că am reuşit să o fac, această victorie imposibilă, prin Milizanda, personajul fictiv, în care dorinţa Martei de viaţă deplină, de nemurire, se reflectă obsesiv.
Autorul

Gellu Dorian dezvoltă, ca şi în alte romane ale sale, o interesantă şi provocatoare temă a familiei extinse, privită din perspectiva relaţionării inerente dintre istoria mare şi biografiile (autobiografiile posibile). De fapt, de aici porneşte o reţetă narativă mereu înnoită de la un text la altul, menită să stârnească interesul unei largi categorii de cititori, deoarece evenimentele istorice, decelate din perspective subiective mereu surprinzătoare, sunt recuperate şi trecute întrun alt registru al înţelegerii, pe când întâmplările care configurează un larg imaginar al familiei asigură un larg orizont de aşteptare, prin amestecul de destin şi de neprevăzut, de bine şi de rău, de fatalitate şi de dorinţe irealizabile, de viaţă şi de moarte. Identităţi mai mult sau mai puţin conturate, complicaţii mereu nedorite/ neplanificate, războaie pierdute/ războaie câştigate, toate acestea se împletesc într-un roman în care aparenţa de istorisire reală coexistă cu aerul de poveste posibilă, ca într-o ficţiune cu prinţesa Milizanda…
Accentul este pus mereu pe imaginaţia invocată şi acceptată (în roman este vorba explicit despre „Cel care vă povesteşte”), pe fantezia asociată cu dorinţa de fericire şi de nevoia continuă de re-memorare, cea care asigură funcţionarea fără fisuri a unui text cu valenţe de bildungsroman. Un argument suplimentar, pentru cititorii rafinaţi, este acel delicat văl de poveste a prinţesei, văl care învăluie şi dezvăluie, ca într-o anamorfoză continuă, o serie de posibile poveşti de viaţă, aşa cum ne-au obişnuit romanele cu adevărat valoroase, mereu într-o competiţie reală cu celelalte paliere ale imaginarului.
Şi prin acest nou roman, Gellu Dorian demonstrează că este unul dintre puţinii prozatori care îşi continuă cu consecvenţă artistică un proiect de anvergură evidentă.
Constantin DRAM