să lupţi împotriva morţii

să lupţi împotriva morţii

48.00 lei

Gellu DORIAN s-a născut la 13 octombrie l953, în Botoşani. Poet, prozator, dramaturg şi eseist. Romane publicate: Scriitorul, 1996; Cartea fabuloasă, 2003; Sfârşitul sau momente din viţa unui om falsificat, 2003; Împotriva noastră, 2005, Insula Matriochka, 2005; O lume de lepădat (Bleadiuşka şi Stafia – romane siameze), 2009, Casa Gorgias, 2011, Cartea de la Uppsala, 2016. Rataţii, 2018, Schisme (o tragedie românească), 2021. Premiul Naţional de Proză „Ion Creangă”, Tg. Neamţ, 2005. Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea de teatru Confort Freud, 2011. Premii internaţionale: Premiul româno-canadian „Ronald Gasparic”, 2001; „Coroana Carpaţilor”, Ujgorod, Ucraina, 2003. Premiul Balcanica-Bulgaria, 2009, Premiul „Primăvara europeană a poeţilor”, Chişinău, 2014; Ordinul Cultural A, în grad de Cavaler, 2004, Distincţia prin decret prezidenţial „Eminescu-2000”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Redactor şef al revistei de cultură „Hyperion”. Preşedintele Fundaţiei Culturale „Hyperion-caiete botoşănene” Botoşani. Iniţiatorul, în 1991, Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, ajuns la ediţia a XXXIII-a (2023).

  • An apariție: 2023
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 378
ISBN 978-973-37-2693-7 Categorie:

Autor: Dorian Gellu

Descriere

Şi în acest nou roman, ca, de altfel, şi în romanul Împotriva noastră, apărut în 2005, ori în Schisme (o tragedie românească), 2021, tema întemeierii unei familii de-a lungul unor mulţi ani, cât şi destrămarea acesteia din cauze diverse, iscate fie din interior, cum sunt trăirile familiale, fie din exterior, cele sociale, provocate de evenimente istorice sau întâmplări accidentale, unele fatale, altele alterante de la bine la rău, de la rău la bine, degradante, dar şi din motive absolut normale în cursul unei vieţi, cum ar fi moartea, m-a urmărit şi de data aceasta, având, acum, mai mult ca în celelalte, exemplele şi identităţile clare ivite din sânul familiei mele: bunici, părinţi, copii, nepoţi – fără a fi un roman autobiografic. Am urmărit aici destine de oameni simpli, aşa cum se pot vedea şi descoperi în orice viaţă a unui om fără prea multă importanţă pentru lumea din jur, dar plină de sensurile vieţii şi trăirile ei, de complicaţiile pe care ţi le scoate viaţa în cale, cu bătălii cu moartea pe care le poate câştiga una după alta, zi de zi, an de an, dar cu pierderea, în final, a războiului, cum am încercat să ilustrez aici prin lupta Martei, personajul central şi real al romanului, cu moartea, care doar în vis, în iluzie poate fi învinsă, aşa cum cred că am reuşit să o fac, această victorie imposibilă, prin Milizanda, personajul fictiv, în care dorinţa Martei de viaţă deplină, de nemurire, se reflectă obsesiv.
Autorul

 

Gellu Dorian dezvoltă, ca şi în alte romane ale sale, o interesantă şi provocatoare temă a familiei extinse, privită din perspectiva relaţionării inerente dintre istoria mare şi biografiile (autobiografiile posibile). De fapt, de aici porneşte o reţetă narativă mereu înnoită de la un text la altul, menită să stârnească interesul unei largi categorii de cititori, deoarece evenimentele istorice, decelate din perspective subiective mereu surprinzătoare, sunt recuperate şi trecute întrun alt registru al înţelegerii, pe când întâmplările care configurează un larg imaginar al familiei asigură un larg orizont de aşteptare, prin amestecul de destin şi de neprevăzut, de bine şi de rău, de fatalitate şi de dorinţe irealizabile, de viaţă şi de moarte. Identităţi mai mult sau mai puţin conturate, complicaţii mereu nedorite/ neplanificate, războaie pierdute/ războaie câştigate, toate acestea se împletesc într-un roman în care aparenţa de istorisire reală coexistă cu aerul de poveste posibilă, ca într-o ficţiune cu prinţesa Milizanda…
Accentul este pus mereu pe imaginaţia invocată şi acceptată (în roman este vorba explicit despre „Cel care vă povesteşte”), pe fantezia asociată cu dorinţa de fericire şi de nevoia continuă de re-memorare, cea care asigură funcţionarea fără fisuri a unui text cu valenţe de bildungsroman. Un argument suplimentar, pentru cititorii rafinaţi, este acel delicat văl de poveste a prinţesei, văl care învăluie şi dezvăluie, ca într-o anamorfoză continuă, o serie de posibile poveşti de viaţă, aşa cum ne-au obişnuit romanele cu adevărat valoroase, mereu într-o competiţie reală cu celelalte paliere ale imaginarului.
Şi prin acest nou roman, Gellu Dorian demonstrează că este unul dintre puţinii prozatori care îşi continuă cu consecvenţă artistică un proiect de anvergură evidentă.
Constantin DRAM

Recenzii

  1. Junimea

    Oana GOIA, Cărți primite la redacție, în revista „Apostrof”, nr. 12/ 2023, p.28, despre volumul Gellu Dorian, Să lupți împotriva morții, Junimea, colecția „Epica”, 2023;
    http://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2023/n12/

Adaugă o recenzie

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top