Riduri pe ochi

Riduri pe ochi

20.00 lei

E seară. Lui George îi e toamnă. Aşezat pe prispa copilăriei, nisipul a ieşit din clepsidră şi s-a împrăştiat pe fustele fremătătoare ale ţigăncilor şi pe viorile pîrjolite cîntînd libertatea calului fără zăbală, fără pinteni, fără frîu şi fără şa, prin seminţele care îşi spală faţa cu dor de urmaşi, unde iubita goală cînd e plină şi plină cînd e goală îl aşteaptă umplîndu-i bocancii cu paşi, apoi vărsîndu-i pe umerii somnului cu aripi de înger.

  • An apariţie:: 2013
  • Format:: 20x20 cm
  • Număr de pagini:: 210
ISBN 978-973-37-1681-5 Categorii: ,

Autor: Pîrîu George

Descriere

Volum ilustrat cu picturi de Ionela Mihuleac.

E seară. Lui George îi e toamnă. Aşezat pe prispa copilăriei, nisipul a ieşit din clepsidră şi s-a împrăştiat pe fustele fremătătoare ale ţigăncilor şi pe viorile pîrjolite cîntînd libertatea calului fără zăbală, fără pinteni, fără frîu şi fără şa, prin seminţele care îşi spală faţa cu dor de urmaşi, unde iubita goală cînd e plină şi plină cînd e goală îl aşteaptă umplîndu-i bocancii cu paşi, apoi vărsîndu-i pe umerii somnului cu aripi de înger. Poetul a comis cîndva un sacrilegiu, şi-a bătut secundele pe nicovala timpului, lăţindu-le, lungindu-le şi vînzîndu-le pe un pumn de arginţi. Neliniştea umbrei ce-l urmează îi ostoieşte puterile, dar copilul ninge peste păcatele lumii şi îmbrăţişează cuvintele care, răsfăţate, aleg să nu mai plece. Amintirile îşi lipesc tălpile de cer şi cornul inorogului deschide poarta lumii de poveşti. Acolo, lutul naşte fluturi, zeii miros a pîine coaptă, mugurii înfloresc mîini de copil, iar poetul aşteaptă să devină o nouă vertebră. Să nu-i închidem poarta, să nu aşezăm şi ultima piesă din puzzle, să-l lăsăm să-şi cînte tulburător neîmplinirea. Simona Modreanu

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Riduri pe ochi”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top