Retorica frigului

Retorica frigului

Retorica frigului

36.00 lei

Vasile MACOVICIUC (n. 1950, sat Alba, comuna Hudeşti, jud. Botoşani) este licenţiat al Facultăţii de Filosofie Bucureşti (1973) şi doctor în filosofie (1987).

Profesor la Academia de Studii Economice Bucureşti (1973-2017) şi cercetător în domeniu. A publicat lucrări de specialitate, multe reeditate: Ispitele fericirii (1995), Iniţiere în filosofia contemporană (1999), Filosofia şi experienţa sensului (2015) ş.a.

Volumele sale de poeme – Versuri pentru caii sălbatici (1994); Raft cu insomnii (1995), Metafizică supt degetul mic (1996); Azilul de aripi (2005); Viaţă la Post-restant (ori_ana.d.ao.ranj.ro) (2005); Deschiderea pleoapei (2005); Rondeluri pentru caii sălbatici (2006); Poeme de-o clipă (2015); Calea florii de cireş (33 probe de muţenie poetică) (2015); Sonetele Orianei (2017); Arhiva ploilor de toamnă (2021); Baletul Nordului (2023) – s-au bucurat de o generoasă receptare critică.

Distins cu Diploma de Excelenţă profesională „Virgil Madgearu” (ASE, 2006), titlul de Profesor Bologna (ANOSR, 2010) şi de Profesor Emerit în 2017. Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov.

  • An apariție: 2025
  • Format: 11,5 x 20,5 cm
  • Număr de pagini: 78
ISBN 978-973-37-2902-0 Categorii: ,

Autor: Macoviciuc Vasile

Descriere

În poezia lui Vasile Macoviciuc, privirea aţintită asupra desfăşurării gesturilor cotidiene subminează orice sursă de confort afectiv/mental, căci întrebările se adresează miezului de neatins al rosturilor fiinţei, iar cel care întreabă ştie de la început că nu va primi niciun răspuns.

Dezarmantă conştiinţă a deja-spusului, sensibilitate ultragiată şi sfidătoare, timid-agresivă, ironic surpată de melancolii; libertate celebrând încremeniri; preaplin convieţuind cu vidul în registru suprarealist: „deşi sunt, nu exist”; un ochi sălbatec/sălbăticit întors spre „duhorile de veac vlăguit”; sintaxă frântă şi zdrenţuită, în poticniri anume ale vocii; alienat şi ironic, cu o ironie încă încântată de propria semeţie, dar arareori deviată înspre sentimental; nesaţ şi lehamite; coşmaruri de o visceralitate livrescă, brutal-expresivă; un rău-de-viaţă, parţial jucat/trucat, căci dincolo de pojghiţa biciuitoare şi deşucheată a vorbelor sângeră moralistul, duios-sentimentalul, îngăduitorul; exersări ale capacităţii sapienţiale a versului, scrâşnit-metaforice – iată paşii poetului.

Irina PETRAŞ

 

Dincolo de tonul deceptiv (dar nu lamentativ), dincolo de surdina melancolică, conciliantă, poetul-arhivar, aflat la vârsta elegiacă, încearcă altceva, testează o altă formulă. Întrezărim o schimbare de macaz. Silinţele sale, ambalate în titluri acablante, dezvăluie un ins meditativ, problematizant, fără a forţa excursii erudite, foarte la îndemână. Iar poezia sa, „refrigerată” intelectualiceşte, se colorează afectiv, încercând să-şi apropie râvnita simplitate.

Adrian Dinu RACHIERU

Post Views: 616

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Retorica frigului”

Produse similare

Toggle Sliding Bar Area

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

0
    0
    Coșul dvs.
    Coșul dvs. este golReveniți la magazin
    Continuați cumpărăturile
    Go to Top