Râsul galben din adâncuri

Acasa|Atrium, Cărți|Râsul galben din adâncuri

Râsul galben din adâncuri

20.00 lei

Râsul galben din adânc aduce o radicalizare a viziunii poetice a lui Gheorghe Izbăşescu, tot ce apărea doar ca insolit în volumele anterioare subordonându-se acum unei ferme logici a contrariului. Este vorba de o înclinaţie către un nadir al lumii sau, mai bine, către crearea unei imagini a lumii inversate. Expresie a preferinţei pentru „o realitate dizolvată/ în antinatură.” Soarele însuşi, cel antropomorfizat în desene şi reprezentat cu o gură zâmbitoare, este transferat din zenit în nadir. Realitatea nu trece, prin aceasta, în zona întunecată, infernală, ci pare că este urmărită într-o deplasare sui-generis pe o Bandă a lui Möbius.

Valenţele acestei poezii vor continua să suscite şi de acum înainte interesul celor dedicaţi creaţiei lui Gheorghe Izbăşescu.

Radu VOINESCU

  • An apariţie:: 2018
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 76
SKU: 978-973-37-2149-9 Categorii: ,

Autor: Gheorghe Izbășescu

Descriere

Râsul galben din adânc aduce o radicalizare a viziunii poetice a lui Gheorghe Izbăşescu, tot ce apărea doar ca insolit în volumele anterioare subordonându-se acum unei ferme logici a contrariului. Este vorba de o înclinaţie către un nadir al lumii sau, mai bine, către crearea unei imagini a lumii inversate. Expresie a preferinţei pentru „o realitate dizolvată/ în antinatură.” Soarele însuşi, cel antropomorfizat în desene şi reprezentat cu o gură zâmbitoare, este transferat din zenit în nadir. Realitatea nu trece, prin aceasta, în zona întunecată, infernală, ci pare că este urmărită într-o deplasare sui-generis pe o Bandă a lui Möbius.

Valenţele acestei poezii vor continua să suscite şi de acum înainte interesul celor dedicaţi creaţiei lui Gheorghe Izbăşescu.

Radu VOINESCU

Recenzii

  1. admin

  2. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top