Privirea de aproape

Privirea de aproape

40.00 lei

George BANU (Buzău, 1943 – Paris, 2023)

a studiat teatrologia la Institutul de artă teatrală din Bucureşti şi la Sorbona, Paris, obţinând câte un doctorat în fiecare din cele două universităţi.

A predat Studii teatrale la Sorbona şi la Universitatea catolică din Louvain, Belgia. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi române şi europene. A fost preşedintele de onoare al Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru şi preşedinte al Premiului Europei pentru teatru. În 2014, a primit Marele Premiu al Academiei franceze.

Publicaţii în limba română (selectiv): Teatrul memoriei (1993); Roşu şi aur: teatrul spectatorului (1993); Actorul pe calea fără de urmă: zile de teatru în Japonia (1995); Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005); Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007); Dincolo de rol sau Actorul nesupus (2008); Spatele omului: pictură şi teatru (2008); Trilogia îndepărtării: Odihna, Noaptea, Uitarea (2010); Livada de vişini, teatrul nostru: jurnal de spectator (2011); Cortina sau fisura lumii (2012); Nocturne (2013); Iubire şi neiubire de teatru (2013); Monologurile neîmplinirii (2014); Parisul personal. Casa cu daruri (2015); Parisul personal. Familia din Rivoli 18 (2016); Convorbiri teatrale: Festivalul Internaţional de la Sibiu (2016); Uşa, o geografie intimă (2017); Scena lumii (2017); Iisuşii mei sau coexistenţa cu arta sacră (2018); Teatrul şi spiritul vremii (2021); Povestirile lui Horatio (2021); Obiecte rănite (2022). Privirea de aproape este ultimul volum scris de George Banu.

  • An apariţie:: 2023
  • Format:: 13 x 20 cm
  • Număr de pagini:: 170
ISBN 978-973-37-2637-1 Categorii: ,

Autor: Banu George

Descriere

Era deschis şi curios ca un copil. Cu inima vibrând, cu mintea trează, el observa cu ochi plini de afecţiune. Avea o memorie uriaşă, cizelată şi, prin mijlocirea scrisului său prolific, cugetările sale despre teatru sunt şi vor fi generos împărţite cu cei care nu au avut şansa de a călători, dar pot profita de bogăţia impresiilor acumulate. (…)

Oare de ce Biţă, plin de o energie debordantă, era mereu pe drum? Chiar şi întors acasă, arăta cu entuziasm obiecte, măşti, amintiri culese din nenumăratele sale voiaje şi, privindu-l, aveai impresia că era încă în căutare, în călătorie. Parcă nu se instala niciodată. Ce anume căuta?

Andrei ŞERBAN

 

Pentru prima dată în viaţa mea şi sigur pentru ultima, am fost emoţionat citind o cronică, profund emoţionat. Când scriem sau montăm un spectacol, o facem în speranţa că ceva va fi primit. Acum am avut senzaţia că nu am fost singur, că cineva m-a însoţit perfect pe drum. Erai tu şi asta e deja extraordinar! Îţi mulţumesc!

Peter BROOK, mesaj către George BANU

 

Privirea de aproape intervine în fiecare artă şi este practicată de artişti sau de consumatori avizaţi care, şi unii şi alţii, o adoptă pentru a evalua opera pornind de la lucrarea efectuată asupra cuvintelor, culorilor, sunetelor, percepute în dimensiunea lor concretă şi individuală. A privi de aproape este exerciţiul prealabil care, înaintea analizei unui program, sau a perceperii unei viziuni, constă în examinarea artei ca produs care, mai întâi, seduce sau decepţionează prin munca asupra a ceea ce constituie materia sa primă. Asupra a ceea ce este soclul său examinat din perspectiva unui artist şi a identităţii sale.

Recenzii

  1. Junimea

    Nicolae COANDE, Teatrologie – George Banu în trei cărți. Postume, în revista „Apostrof”, nr. 10/ octombrie 2024, pp. 25-26, despre volumul George BANU, Privirea de aproape, Junimea, colecția „Hamletarium”, 2023.
    https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2024/n10/a23/

  2. Junimea

    Cristina-Rodica MAZILU, George Banu între împliniri de spectator al scenei lumii și presentimente, în revista „Vatra Veche”, nr. 5/ 2024, pp. 31-32, despre volumul George BANU, Privirea de aproape, Junimea, colecția „Hamletarium”, 2023.
    http://digital-library.ulbsibiu.ro/xmlui/handle/123456789/3394

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top