Printre vânătorii de orbi

Printre vânătorii de orbi

25.00 lei

Dragă George,

 

Ochiul tău orb vede ceea ce nu poate vedea ochiul tău valid. El reprezintă privirea conștiinței ascunse, deschisă asupra exaltării noastre de blestemate intuiții reprimate de societatea spectacolului, precum și aștrii buimăciți de strălucire. Ochiul orb și pleoapele sale strălucesc ori se sfâșie întru descifrarea unui adevăr de dinaintea rațiunii. El, omul rațional, știe numai să închidă ochii asupra a ceea ce percepe ochiul orb.

Ochii lui sunt valizi, așa cum sunt cei ai câinilor dresați să aducă stăpânului obiectul aruncat departe,și care constituie singura realitate pe care el o acceptă, din care

nu schimbă niciodată aproape nimic. Stăpânul și câinele lui Pavlov au aceeași viziune asupra lumii, o viziune condiționată pentru a face din realitatea observabilă la suprafață un adevăr satisfăcător pentru simțuri, fiind vorba de a întări în dogmă ceea ce noi numim reconfort intelectual. Dar ochiul tău este aici ca să amintească de faptul că adevărul este în altă parte, nu în operele rațiunii, că el se situează în hăurile ființei,acolo unde o înalță

și o împroașcă spre înălțimi forța poetică a extralucidității. Ochiul tău orb știe

să străpungă în mod uimitor toate straturile de minciună și de iluzie pe care epoca noastră ar vrea să le pună între omnipotența tehnică și profunzimile noastre, ca o mare nevoie de afirmare, ca niște imagini eliberatoare ale adevăratei vieți, ale noilor cunoștințe și ale suveranității autentice.

Prin timpul ce trece, „Tratatul” tău „despre ochiul orb” preia toată însemnătatea unui cuvânt profetic, cu mult deasupra amestecului de mici previziuni numărabile,

ce constituie masa zilnică a „civilizațiilor” noastre care se bazează pe ceea ce deții…

 

Marcel MOREAU (Franța)

27 ianuarie 2005

  • An apariţie: 2021
  • Format: 16,5 x 18.5 cm
ISBN 978-973-37-2433-9 Categorii: ,

Autor: Vulturescu George

Descriere

Dragă George,

 

Ochiul tău orb vede ceea ce nu poate vedea ochiul tău valid. El reprezintă privirea conștiinței ascunse, deschisă asupra exaltării noastre de blestemate intuiții reprimate de societatea spectacolului, precum și aștrii buimăciți de strălucire. Ochiul orb și pleoapele sale strălucesc ori se sfâșie întru descifrarea unui adevăr de dinaintea rațiunii. El, omul rațional, știe numai să închidă ochii asupra a ceea ce percepe ochiul orb.

Ochii lui sunt valizi, așa cum sunt cei ai câinilor dresați să aducă stăpânului obiectul aruncat departe,și care constituie singura realitate pe care el o acceptă, din care

nu schimbă niciodată aproape nimic. Stăpânul și câinele lui Pavlov au aceeași viziune asupra lumii, o viziune condiționată pentru a face din realitatea observabilă la suprafață un adevăr satisfăcător pentru simțuri, fiind vorba de a întări în dogmă ceea ce noi numim reconfort intelectual. Dar ochiul tău este aici ca să amintească de faptul că adevărul este în altă parte, nu în operele rațiunii, că el se situează în hăurile ființei,acolo unde o înalță

și o împroașcă spre înălțimi forța poetică a extralucidității. Ochiul tău orb știe

să străpungă în mod uimitor toate straturile de minciună și de iluzie pe care epoca noastră ar vrea să le pună între omnipotența tehnică și profunzimile noastre, ca o mare nevoie de afirmare, ca niște imagini eliberatoare ale adevăratei vieți, ale noilor cunoștințe și ale suveranității autentice.

Prin timpul ce trece, „Tratatul” tău „despre ochiul orb” preia toată însemnătatea unui cuvânt profetic, cu mult deasupra amestecului de mici previziuni numărabile,

ce constituie masa zilnică a „civilizațiilor” noastre care se bazează pe ceea ce deții…

 

Marcel MOREAU (Franța)

27 ianuarie 2005

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Printre vânătorii de orbi”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top