Prin subteranele dostoievskiene

Acasa|Efigii, Cărți|Prin subteranele dostoievskiene

Prin subteranele dostoievskiene

45.00 lei

Am citit această vastă carte a scriitorului Ion Fercu şi, la sfârşit, m-am întrebat ce fel de carte este. Una de critică literară? Fără îndoială, nu. Atunci, poate, de istorie literară? Ar fi şi un răspuns mai potrivit, dar nu întrutotul. Cred că încadrarea cea mai adecvată ar fi la categoria eseu enciclopedic, un gen nu foarte frecventat pentru că este foarte dificil. Avem în această carte, pe de o parte, o analiză multidimensională a vastului corpus dostoievskian – ceea ce în­seamnă surprinderea faţetelor literar-estetice, filosofice, religioase, psihologice şi sociale ale acesteia – şi, pe de altă parte, o binevenită abordare contextuală, ba chiar dublu contextuală, fiind vorba despre contextul epocii marelui Fiodor, dar şi de contextul temporal, de istoria scursă de la scrierea operei încoace. Cineva, cred că Leo Butnaru, o compara cu celebrul Dicţionar al personajelor lui Dostoievski de Valeriu Cristea. Comparaţia este pertinentă, doar că proiectul lui Ion Fercu e mai ambiţios. O carte erudită şi foarte bine scrisă, ceea ce nu e de mirare la un prozator excelent.

Liviu ANTONESEI

 

  • An apariţie:: 2018
  • Format:: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini:: 624
SKU: 978-973-37-2176-5 Categorii: ,

Autor: Ion Fercu

Descriere

Am citit această vastă carte a scriitorului Ion Fercu şi, la sfârşit, m-am întrebat ce fel de carte este. Una de critică literară? Fără îndoială, nu. Atunci, poate, de istorie literară? Ar fi şi un răspuns mai potrivit, dar nu întrutotul. Cred că încadrarea cea mai adecvată ar fi la categoria eseu enciclopedic, un gen nu foarte frecventat pentru că este foarte dificil. Avem în această carte, pe de o parte, o analiză multidimensională a vastului corpus dostoievskian – ceea ce în­seamnă surprinderea faţetelor literar-estetice, filosofice, religioase, psihologice şi sociale ale acesteia – şi, pe de altă parte, o binevenită abordare contextuală, ba chiar dublu contextuală, fiind vorba despre contextul epocii marelui Fiodor, dar şi de contextul temporal, de istoria scursă de la scrierea operei încoace. Cineva, cred că Leo Butnaru, o compara cu celebrul Dicţionar al personajelor lui Dostoievski de Valeriu Cristea. Comparaţia este pertinentă, doar că proiectul lui Ion Fercu e mai ambiţios. O carte erudită şi foarte bine scrisă, ceea ce nu e de mirare la un prozator excelent.

Liviu ANTONESEI

 

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top