Poveştile din tabloul unei femei

Poveştile din tabloul unei femei

33.00 lei

Volumul Poveștile din tabloul unei femei. Însemnări de taină de Lucia-Gabriela MUNTEANU cuprinde două scrieri de ficțiune construite pe tiparul romanesc al manuscrisului găsit și editat de autoare. Rama unul vechi tablou sau cea a unei oglinzi venețiene reprezintă o fereastră spre trecut, un portal prin care se poate călători în timp. Astfel, în acest captivant roman, ficțiunea se manifestă ca formă a nostalgiei, a libertății,a creativității. Dincolo de trăirile reale, suntem rodul lecturilor și al imaginației noastre; acestea sunt la fel de vii ca viața însăși.
Anii 1830 au reprezentat momentul unei „revoluții” a societății românești care a schimbat orientalismul patriarhal cu cea mai nouă modă occidentală, răsturnare petrecută într-o singură generație.
Dincolo de toalete și coafuri evropenești, adoptate cu mare însuflețire, în mintea tinerelor femei a încolțit un alt spirit, acela al emancipării. Lecturile, călătoriile, saloanele vremii au făcut posibilă această nouă realitate. Și a existat atunci, în capitala Moldovei, o asemenea garnitură de doamne instruite și talentate, care au constituit un ferment al societății și un motor de schimbare a acesteia.

Sorin IFTIMI

Lucia-Gabriela MUNTEANU își convertește pasiunea pentru documentele filologice de secol șaptesprezece în plăcerea scrisului literar, împrumutând, prelucrând și potrivind nu o dată ironic limba veche, care nu mai slujește registrului înalt, al hrisoavelor și cazaniilor, ci aceluia delicat-sentimental, al femeilor epocii care scriu, mai mereu pe furiș, propriile însemnări despre lume.
O postmodernă, iconoclastă reutilizare a limbii canonice de acum patru secole, șlefuită de generații de bărbați cărturari, în serviciul vocilor feminine ale autoarei și ale personajelor sale.

Andreea MIRONESCU

  • An apariţie:: 2020
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 162
ISBN 978-973-37-2363-9 Categorii: ,

Autor: Munteanu Lucia-Gabriela

Descriere

Volumul Poveștile din tabloul unei femei. Însemnări de taină de Lucia-Gabriela MUNTEANU cuprinde două scrieri de ficțiune construite pe tiparul romanesc al manuscrisului găsit și editat de autoare. Rama unul vechi tablou sau cea a unei oglinzi venețiene reprezintă o fereastră spre trecut, un portal prin care se poate călători în timp. Astfel, în acest captivant roman, ficțiunea se manifestă ca formă a nostalgiei, a libertății,a creativității. Dincolo de trăirile reale, suntem rodul lecturilor și al imaginației noastre; acestea sunt la fel de vii ca viața însăși.
Anii 1830 au reprezentat momentul unei „revoluții” a societății românești care a schimbat orientalismul patriarhal cu cea mai nouă modă occidentală, răsturnare petrecută într-o singură generație.
Dincolo de toalete și coafuri evropenești, adoptate cu mare însuflețire, în mintea tinerelor femei a încolțit un alt spirit, acela al emancipării. Lecturile, călătoriile, saloanele vremii au făcut posibilă această nouă realitate. Și a existat atunci, în capitala Moldovei, o asemenea garnitură de doamne instruite și talentate, care au constituit un ferment al societății și un motor de schimbare a acesteia.

Sorin IFTIMI

Lucia-Gabriela MUNTEANU își convertește pasiunea pentru documentele filologice de secol șaptesprezece în plăcerea scrisului literar, împrumutând, prelucrând și potrivind nu o dată ironic limba veche, care nu mai slujește registrului înalt, al hrisoavelor și cazaniilor, ci aceluia delicat-sentimental, al femeilor epocii care scriu, mai mereu pe furiș, propriile însemnări despre lume.
O postmodernă, iconoclastă reutilizare a limbii canonice de acum patru secole, șlefuită de generații de bărbați cărturari, în serviciul vocilor feminine ale autoarei și ale personajelor sale.

Andreea MIRONESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Poveştile din tabloul unei femei”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top