Piei textuale

Piei textuale

38.00 lei

Carmelia LEONTE, membră a Uniunii Scriitorilor din România; a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi; master în Filosofie creştină şi dialog cultural, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. A debutat cu poezie:  Procesiunea de păpuşi (Editura Helicon, Timişoara, 1996), urmată de Melancolia pietrei (Editura Junimea, Iaşi, 2003; 2005), Graţia viespilor/ La grâce des guêpes (Editura Junimea, Iaşi, prefaţă de Emanuela Ilie, traducere de Claudia Pintescu), Fiul Sunetului / The Son of Sound, poeme în traducerea autoarei (Editura Vinea, Bucureşti, 2010), Ani de piatră, antologie (Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2021, prefaţă de Emanuela Ilie). Eseurile sunt o preocupare constantă. Emil Botta: căderea din spectacol (Editura Junimea, 2009, prefaţă de Ioan Holban); Şarpele şi filosofia (Editura Sedcomlibris, Iaşi, 2019). A publicat trei cărţi de proză: La umbra lui Don Quijote (jurnal de călătorie, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2012), Văzătorul (roman, Editura Eikon, Cluj, 2014), reeditare cu o prefaţă de Emanuela Ilie, Editura Cartea Românească Educaţional, Iaşi, 2021; Cei doi galoşi muschetari, proză pentru copii (Editura Junimea, 2022).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 260
ISBN 978-973-37-2744-6 Categorie:

Autor: Leonte Carmelia

Descriere

Adunate în sfârșit în volum, cronicile publicate de-a lungul ultimilor ani în România literară completează fericit profilul de om de cultură cu background filosofic și gusturi fine care este, indiscutabil, Carmelia Leonte. În fiecare dintre aceste „piei textuale” se poate descifra ușor atât abilitatea autoarei de a selecta și monta elegant decupajele de text analizat, cât și portanţa demonstrației care le ia drept pretext sau alonja (între)prinderii cu miză curat hermeneutică și instrumentar deseori pluridisciplinar. Împreună, însă, ele configurează o hartă ideal(izat)ă a literaturii mondiale, în trasarea căreia scriitoarea mizează îndeosebi pe un amestec omogen de emoție genuină, logică limpezită cu stil și ceea ce numește, într-o pagină memorabilă, umbra conștiinței înalte.

Emanuela ILIE

 

Un cititor de vocaţie poartă o cohortă de personaje după el, mai reale decât realitatea însăşi, prezenţe care îi pot aplatiza existenţa, le-o pot face asemănătoare cu o foaie de hârtie dacă nu-şi adună puterile să le facă faţă. El riscă să rămână fără faţă, subţiat şi absorbit de duhuri. Mai rău e când aceste umbre se lipesc de om ca al doilea rând de piele. Îl pot hărtăni pe îndelete, îl pot înghiţi cu noduri fără ca nimeni să-şi dea seama că este în pericol pentru că îl şi scuipă înapoi, cât ai clipi. La ceas de seară, umbrele spun poveşti care, la rândul lor, au două rânduri de piele.

Există răscumpărare prin scris? Există! Cum altfel s-ar putea explica faptul că însuşi Iov era preocupat să facă literatură? „Cât aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe aramă; să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o stâncă”, spune el (Iov, 19, 23). De parcă viaţa ar fi un perete înalt şi lat cât vezi cu ochii, plin cu tot felul de cuvinte scrijelite în mii de limbi. Pe acest perete se lasă tot mai greu umbra Marelui Inchizitor. Talentul scriitorului constă, mai întâi, în a depăşi consternarea creată de imensitatea informaţiilor şi de duritatea lor, precum şi de umbra celui ce a adus suferinţa în lume prin măsluirea adevărului. Nu e glumă, nu e joacă, peretele stă să se prăbuşească peste tine. Apoi, creativitate şi forţă înseamnă abilitatea de a găsi un loc oricât de mic unde să adaugi cuvintele tale. Te dor ochii, inima o ia la galop, emoţia te face să tremuri, dar nu ai de ales. Ori asta, ori mort definitiv.

Carmelia LEONTE

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Piei textuale”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top