Pământul – casa iubirii

Pământul – casa iubirii

38.00 lei

Ioan ŢICALO este prozator, eseist, cronicar, critic literar. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Volume: În Poiana lui Ioan, (2002), Crucea părintelui Visarion (2003), Blestemul (2004), Vânătoarea (2005), Meandre (2006), Poetica instrumentelor muzicale în poezia eminesciană (2006), Scara (2007), Ghimpele (2008), Dor-Împărat (2008), Mihail Eminescu – poetul neamului românesc (2009), Pojar (2010), Mircea cel mic (2011), Dor… în concepţia lui Eminescu (2012), Rătăcitorii (2013), Zarea de sub amurg (2014), Altă lume… (2015), Primăverile seniorului (2015), Huhurezul (2016), Istorii… (2017), Elena Condrei – Trei destine astrale: Eminescu, Creangă, Veronica, interviuri cu Ioan Ţicalo (2018), Nebănuitele căi… (2019), Vremuri maştere (2020), Graniţa blestemată (2021). Colaborări la numeroase reviste literare, numeroase premii naţionale.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 178
ISBN 978-973-37-2729-3 Categorii: ,

Autor: Ţicalo Ioan

Descriere

Ioan Ţicalo conservă intact ethosul arhaic popular dintr-o perspectivă creştină. Altminteri, şi acţiunea este plasată în spaţiul tradiţional bucovinean, într-o ordine umană şi cosmică ameninţate cu destrămarea pe fondul degradării omenescului. (…) Ioan Ţicalo nu cultivă o modernitate a formelor, ci una care ţine de saeculum, fiind, aşadar, mai departe un simptom de modernitate.

Theodor CODREANU

 

N-am să trec în revistă multele cuvinte neaoşe, cu son arhaic sau regional, cu care prozatorul împodobeşte graiul personajelor sau descripţia peisajelor, ca şi cum ar presăra boabe de rouă sclipitoare pe chipurile oamenilor sau pe frunzele copacilor.

Ion FILIPCIUC

 

 

 

– Îmi dai voie să intru în ogradă? s-a alintat Aglaia de acolo.

– Ei, na!… atât a putut rosti Pantelimon, lipindu-şi ochii de bostanii femeii care a înaintat către el cu un coşuleţ într-o mână. Mere din grădina noastră, a scos ea unul, întinzându-i, după ce au intrat în casă. Până să-l apuce bărbatul, ea a retras mâna cu un zâmbet şiretesc. Ba nu, am să muşc eu prima, aşa se cade, să nu zici că le-am fermecat…

Pantelimon şi-a înfipt dinţii cu lăcomie în pulpa rămasă, ronţăind până şi cotorul. Apoi, s-au prăvălit pe pat, zbătându-se o vreme ca peştii pe uscat. Într-un târziu, după ce i-a astupat din nou gura cu botoxul ei şi l-a făcut mieluşel de lapte, i-a gângurit cu o voce, de parcă ar fi înghiţit ceva fragi:

– Să ştii că eu te iubesc mai presus de orice şi aş vrea ca de azi să rămân în casa ta. Cred că din acest moment am tot dreptul, iar, dacă vrei, putem să mergem înainte cu momentele, că eu n-am de gând să mă satur de tine…

Înnebunit de întâmplare, Pantelimon a rămas în pat, zvârcolindu-se până seara, când i s-a făcut foame. Aglaia, care nu-şi mai încăpea în piele, s-a repezit alături, de unde s-a întors cu bunătăţi şi o sticlă cu vin. Şi-a pus fiecare gura la cale şi până dimineaţa nu s-au mai dezlipit unul de altul.

Dimineaţa, după ce au băut cafeaua, dumneaei a ciripit de pe scaun:

– Noi doi o să facem o pereche, o parte o să ne invidieze şi o altă parte o să crape de ciudă!

Profesorului i-a plăcut cu „crăpatul de ciudă”, iar tânăra focoasă s-a făcut stăpână în casă, stârnind furia Elisabetei…

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pământul – casa iubirii”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top