Oştile tristeţii

28.00 lei

Cartea prețuitului poet clasic liric georgian din veacul al XVIII-lea Besarion Gabașvili Oștile tristeții a fost publicată în 1977 de Editura „Junimea”, la propunerea profesoarei universitare Fanny Djindjihașvili, fondatoarea cursului de limbă și civilizație română la Universitatea din Tbilisi (1962). Alegerea editurii ieșene nu a fost întâmplătoare: Besiki și-a trăit ultimii ani ai vieții la Iași, ca ambasador al unui țar georgian pe lângă curtea lui Potemkin.
Aici a murit în 1791, aici a fost înmormântat, în cimitirul parohiei „Sfînta Vineri”, desființat odată cu demolarea bisericii (la sfârșitul secolului XIX), grav avariată încă de pe urma cutremurului din 1802. Osemintele poetului au ajuns la groapa comună, dar piatra de mormânt, identificată în depozitul de la Mănăstirea Golia de către cercetători gruzini, s-a păstrat în perfectă stare și, acum, face parte din inventarul Muzeului ieșean de istorie de la Palatul Culturii. Odată cu publicarea cărții, Editura, împreună cu un grup de inițiativă georgian, a început demersurile pentru amplasarea unui bust al lui Gabașvili în perimetrul în care s-a aflat cimitirul – acum, situat în chiar centrul civic al Iașului.
Bustul a fost realizat prin subscripție publică organizată de o instituție privată („Fundația Culturală Georgiană”) și este opera cunoscutului sculptor din Tbilisi David Maisuradze. Determinantă și în ridicarea bustului, și în apariția cărții, implicarea Primăriei Municipiului Iași (primar, Mihai Chirica); prețios sprijinul ambasadorului Georgiei la București Nikoloz Nikolozishvili. „Oștile tristeții” se re-editează în 2018 cu prilejul inaugurării statuii poetului, respectându-se  întrutotul litera textului publicat în urmă cu mai bine de patru decenii; s-a intervenit doar pentru a se ține seama de rezultatele noilor contribuții în materie de traducere a unor inscripții din georgiana veche.
Mircea Radu IACOBAN
  • An apariţie:: 2018
  • Format:: 14 x 22,5 cm
  • Număr de pagini:: 90
SKU: 978-973-37-2203-8 Categorii: ,

Autor: Besiki (Besarion Gabaşvili)

Descriere

Cartea prețuitului poet clasic liric georgian din veacul al XVIII-lea Besarion Gabașvili Oștile tristeții a fost publicată în 1977 de Editura „Junimea”, la propunerea profesoarei universitare Fanny Djindjihașvili, fondatoarea cursului de limbă și civilizație română la Universitatea din Tbilisi (1962). Alegerea editurii ieșene nu a fost întâmplătoare: Besiki și-a trăit ultimii ani ai vieții la Iași, ca ambasador al unui țar georgian pe lângă curtea lui Potemkin.
Aici a murit în 1791, aici a fost înmormântat, în cimitirul parohiei „Sfînta Vineri”, desființat odată cu demolarea bisericii (la sfârșitul secolului XIX), grav avariată încă de pe urma cutremurului din 1802. Osemintele poetului au ajuns la groapa comună, dar piatra de mormânt, identificată în depozitul de la Mănăstirea Golia de către cercetători gruzini, s-a păstrat în perfectă stare și, acum, face parte din inventarul Muzeului ieșean de istorie de la Palatul Culturii. Odată cu publicarea cărții, Editura, împreună cu un grup de inițiativă georgian, a început demersurile pentru amplasarea unui bust al lui Gabașvili în perimetrul în care s-a aflat cimitirul – acum, situat în chiar centrul civic al Iașului.
Bustul a fost realizat prin subscripție publică organizată de o instituție privată („Fundația Culturală Georgiană”) și este opera cunoscutului sculptor din Tbilisi David Maisuradze. Determinantă și în ridicarea bustului, și în apariția cărții, implicarea Primăriei Municipiului Iași (primar, Mihai Chirica); prețios sprijinul ambasadorului Georgiei la București Nikoloz Nikolozishvili. „Oștile tristeții” se re-editează în 2018 cu prilejul inaugurării statuii poetului, respectându-se  întrutotul litera textului publicat în urmă cu mai bine de patru decenii; s-a intervenit doar pentru a se ține seama de rezultatele noilor contribuții în materie de traducere a unor inscripții din georgiana veche.
Mircea Radu IACOBAN

Recenzii

  1. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top