Omul izgonit de ceasuri

Omul izgonit de ceasuri

30.00 lei

Prozele lui Nicolae Spătaru, bine pigmentate cu umor şi fantastic temperat, sunt de asemenea manieră alcătuite încât lasă mereu să se simtă mâna sigură a unui autor cu patină originală şi cu foarte bun simţ al limbii natale, ceea ce face ca povestirile sale să poată „a da seamă” de calităţile ştiute ale povestirii adevărate.
Constantin DRAM
Ca structură, povestirile lui N. Spătaru sunt concepute pe mai multe planuri, uneori concentrice, alteori încru­cișate, pornind de la un realism bine redat, clar, exprimat simplu în propoziții sau fraze scurte (ceea ce realizează un dinamism bun al narațiunii și al lecturii), după care începe o plonjare în fantastic sau oniric, ceea ce oferă o altă cromatică, mai specială, iar acest melanj, repet, face bine imaginației cititorului.
Lucia CUCIUREANU
  • An apariţie:: 2019
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 146
ISBN 978-973-37-2221-2 Categorii: ,

Autor: Spătaru Nicolae

Descriere

Prozele lui Nicolae Spătaru, bine pigmentate cu umor şi fantastic temperat, sunt de asemenea manieră alcătuite încât lasă mereu să se simtă mâna sigură a unui autor cu patină originală şi cu foarte bun simţ al limbii natale, ceea ce face ca povestirile sale să poată „a da seamă” de calităţile ştiute ale povestirii adevărate.
Constantin DRAM
Ca structură, povestirile lui N. Spătaru sunt concepute pe mai multe planuri, uneori concentrice, alteori încru­cișate, pornind de la un realism bine redat, clar, exprimat simplu în propoziții sau fraze scurte (ceea ce realizează un dinamism bun al narațiunii și al lecturii), după care începe o plonjare în fantastic sau oniric, ceea ce oferă o altă cromatică, mai specială, iar acest melanj, repet, face bine imaginației cititorului.
Lucia CUCIUREANU

Recenzii

  1. admin

  2. admin

  3. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top