Oglinzile Cetăţii. Dialoguri de ieri şi de azi (Iaşi – Chişinău)

Acasa|Dialog XXI, Cărți|Oglinzile Cetăţii. Dialoguri de ieri şi de azi (Iaşi – Chişinău)

Oglinzile Cetăţii. Dialoguri de ieri şi de azi (Iaşi – Chişinău)

45.00 lei

Autorul Oglinzilor Cetăţii vizează teme din, să spunem, Amintiri din Bibliopolis. Fascinaţiile Iaşului cultural, unde descoperea „vasul magic al dragostei pentru urbe”, fiinţa sa vie, având un duh al ei, identificat pe străzi, în case şi biserici, în parcuri şi muzee, pe chipurile oamenilor şi în amintirea celor care au fost, în aerul respirat, dar, mai ales, în bibliotecile imaginate ca nişte ziduri care ocro­tesc urbea locuită de bibliofagi, nişte „ronţăitori ai infinitelor texte iradiante”; în portretele de acolo şi în convorbirile de aici, Nicolae Busuioc caută fi­gura ieşeanului care trăieşte, în primul rând, sentimentul apartenenţei la un grup iden­titar, acel genius loci pe care o lungă serie de intelectuali, de la N.A. Bogdan încoace, încearcă să‑l definească: farmec indefinisabil, punct stra­tegic al poeziei, dragoste profundă şi senină, piatra unghiulară a existenţei, enorm muzeu al spiritualităţii româneşti, locul geometric al libertăţii poe­ţi­lor – acestea sunt sintagme aparţinând numelor de pe „lista” lui Nicolae Busuioc, fixând ceea ce aş numi Iaşul profund şi, poate, „farmecul sfânt” al Poe­tului din alt veac.

Ioan HOLBAN

  • An apariţie:: 2018
  • Format:: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini:: 442
SKU: 978 973 37-2137-6 Categorii: ,

Autor: Nicolae Busuioc

Descriere

Autorul Oglinzilor Cetăţii vizează teme din, să spunem, Amintiri din Bibliopolis. Fascinaţiile Iaşului cultural, unde descoperea „vasul magic al dragostei pentru urbe”, fiinţa sa vie, având un duh al ei, identificat pe străzi, în case şi biserici, în parcuri şi muzee, pe chipurile oamenilor şi în amintirea celor care au fost, în aerul respirat, dar, mai ales, în bibliotecile imaginate ca nişte ziduri care ocro­tesc urbea locuită de bibliofagi, nişte „ronţăitori ai infinitelor texte iradiante”; în portretele de acolo şi în convorbirile de aici, Nicolae Busuioc caută fi­gura ieşeanului care trăieşte, în primul rând, sentimentul apartenenţei la un grup iden­titar, acel genius loci pe care o lungă serie de intelectuali, de la N.A. Bogdan încoace, încearcă să‑l definească: farmec indefinisabil, punct stra­tegic al poeziei, dragoste profundă şi senină, piatra unghiulară a existenţei, enorm muzeu al spiritualităţii româneşti, locul geometric al libertăţii poe­ţi­lor – acestea sunt sintagme aparţinând numelor de pe „lista” lui Nicolae Busuioc, fixând ceea ce aş numi Iaşul profund şi, poate, „farmecul sfânt” al Poe­tului din alt veac.

Ioan HOLBAN

Recenzii

  1. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top