Noțiunea de drept subiectiv în dreptul privat

Noțiunea de drept subiectiv în dreptul privat

60.00 lei

Octavian IONESCU (25 iunie 1901, Vorniceni, Botoşani – 15 noiembrie 1990, Iaşi) – jurist, filosof, profesor universitar. Studii secundare la Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani (1913-1920). Licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi (1924). Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din Iaşi (1925). Doctor în drept al Universităţii din Paris cu teza La notion de droit subjectif dans le droit privé, Paris, Sirey 1931, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bruxelles, Bruylant, 1978. Bursier al fundaţiilor Rockefeller şi Humboldt la Universităţile din Berlin, Frankfurt, Freiburg, München, Jena şi Viena (1932-1938). Membru marcant al Consiliului Legislativ al României (1934-1948). Profesor (1941-1950) la catedra de Drept civil a Universităţii din Iaşi. Îndepărtat pe motive politice din învăţământul superior, a fost ulterior profesor în învăţământul gimnazial şi secundar din Iaşi (1950-1961).

Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi monografii din materia dreptului civil, a sociologiei juridice şi a filosofiei dreptului publicate în România şi în străinătate – Franţa, Belgia, Germania. După epurarea din învăţământul universitar a continuat activitatea de cercetare ştiinţifică, participând la congrese internaţionale şi publicând valoroase studii de drept civil şi de filosofie juridică. A fost un colaborator constant al prestigioaselor reviste Archives de Philosophie du Droit et de Sociologie Juridique şi Archiv für Rechts und Sozialphilosophie. Membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România, al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a Dreptului şi Filosofie Socială.

  • An apariție: 2024
  • Format: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini: 292
ISBN 978-973-37-2840-5 Categorii: ,

Autor: Ionescu Octavian

Descriere

Traducere din limba franceză de Carmen-Ecaterina CIOBÂCĂ
Volum îngrijit de Marina MUREŞANU IONESCU şi Dan Constantin MÂŢĂ
Studiu introductiv de Dan Constantin MÂŢĂ

 

Dreptul subiectiv poate fi considerat atomul juridic. O ştiinţă juridică privată de această noţiune ar fi un nonsens. (…) Observăm aşadar că dreptul subiectiv guvernează întregul domeniu al dreptului. Cele două mari categorii, drepturile private şi drepturile publice, nu reprezintă decât cele două componente ale aceleiaşi unităţi logice. Trebuie să revenim la primele principii ale Dreptului, la ideea de Justiţie, pentru a regăsi această unitate. Dar, după cum am afirmat deja, există un drept natural individual şi un drept natural social. Dreptul privat şi dreptul public corespund, în linii mari, acestor două categorii. Drepturile subiective vor urma acelaşi model (…) Dreptul subiectiv, noţiune fundamentală a Dreptului, este expresia libertăţii şi a progresului uman. Este afirmarea demnităţii şi a personalităţii fiinţei umane, a cărei spontaneitate şi forţă creatoare nu trebuie să cadă în anonimat.

Octavian IONESCU

 

Acest efort de recuperare a memoriei juristului şi universitarului Octavian Ionescu a debutat în urmă cu mai mulţi ani, luând forma republicării celor mai importante studii şi articole şi a editării manuscrisului inedit de amintiri. În acest moment, el se întregeşte cu publicarea pentru prima dată în limba română a lucrării de doctorat, în forma revizuită şi publicată de autor în cea de-a doua ediţie, făcând astfel mai accesibilă şi specialiştilor români o lucrare apreciată şi cunoscută în mediul juridic francofon din momentul susţinerii şi până în prezent. Ne exprimăm convingerea că prin acest demers se răspunde nu doar obligaţiei morale de a aduce „acasă” lucrarea fundamentală a unui jurist care a considerat statutul de profesor de Drept civil la Universitatea din Iaşi ca fiind cea mai importantă misiune a vieţii lui, dar şi nevoii de a sublinia că respectarea drepturilor subiective este veritabilul etalon de libertate şi democraţie în societate.

Dan Constantin MÂŢĂ

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Noțiunea de drept subiectiv în dreptul privat”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top