Nisipul și pletele muzei

25.00 lei

A cincea carte de poezie a lui Petru Covaci, „Nisipul și pletele muzei”, pivotează, ca și cele anterioare, în jurul temei palimpsestului, al textului scrijelit pe coaja copacului, al filmului alb-negru și mut și al unei „fotografii vechi” care fixează un spațiu ireal, un dincolo (încă) nedescoperit, nedescifrat. Tot ce va fi fiind „realul” din preajmă e carton, butaforie, spectacol, măști, comèdie, într-un oraș „ca un rest de zădărnicie, putreziciune, nimicuri”, cum se spune în poemul „La cumpărături”; un moșneag e angajat să fie moșneag, lumea e surpată în tragi-comicul unei farse dintr-un trecut recent, existența ființei e între paranteze, o pasăre exclamă „fără aripi n-am sens”, văzduhurile s-au „coclit” și balerina șchioapătă, un vânzător ambulant cară sacii plini cu sentimente – o lume în care cântă cocoșii și ființa, asemeni lui Petru, se leapădă de El, în decorul mărunt al unui oraș dărâmat înainte de reclădirea Templului.
Două figuri lirice – călătorul (fără bilet, la clasa întâi) în aventura des-cifrării drumului, a „traducerii” cifrelor pentru a lua în posesie lumea și pustnicul (natanael) – guvernează un spațiu gol și nevrotic, se așază la mesele fantomatice ale unei cafenele închise între umbre, fantasme, oameni fără identitate.
În fond, poetul, jucându-se cu poezia, se joacă pe sine, deschide „rastelul rimelor”, caută cântecul, e și romanțios și scrie poeme în filigran. Petru Covaci e un poet deplin, în buna vecinătate, la Oradea, a lui Ioan Moldovan, Traian Ștef, Gheorghe Vidican…
Ioan HOLBAN
  • An apariţie:: 2019
  • Format:: 14,5 x 16 cm
  • Număr de pagini:: 112
SKU: 978-973-37-2269-4 Categorii: ,

Autor: Petru Covaci

Descriere

A cincea carte de poezie a lui Petru Covaci, „Nisipul și pletele muzei”, pivotează, ca și cele anterioare, în jurul temei palimpsestului, al textului scrijelit pe coaja copacului, al filmului alb-negru și mut și al unei „fotografii vechi” care fixează un spațiu ireal, un dincolo (încă) nedescoperit, nedescifrat. Tot ce va fi fiind „realul” din preajmă e carton, butaforie, spectacol, măști, comèdie, într-un oraș „ca un rest de zădărnicie, putreziciune, nimicuri”, cum se spune în poemul „La cumpărături”; un moșneag e angajat să fie moșneag, lumea e surpată în tragi-comicul unei farse dintr-un trecut recent, existența ființei e între paranteze, o pasăre exclamă „fără aripi n-am sens”, văzduhurile s-au „coclit” și balerina șchioapătă, un vânzător ambulant cară sacii plini cu sentimente – o lume în care cântă cocoșii și ființa, asemeni lui Petru, se leapădă de El, în decorul mărunt al unui oraș dărâmat înainte de reclădirea Templului.
Două figuri lirice – călătorul (fără bilet, la clasa întâi) în aventura des-cifrării drumului, a „traducerii” cifrelor pentru a lua în posesie lumea și pustnicul (natanael) – guvernează un spațiu gol și nevrotic, se așază la mesele fantomatice ale unei cafenele închise între umbre, fantasme, oameni fără identitate.
În fond, poetul, jucându-se cu poezia, se joacă pe sine, deschide „rastelul rimelor”, caută cântecul, e și romanțios și scrie poeme în filigran. Petru Covaci e un poet deplin, în buna vecinătate, la Oradea, a lui Ioan Moldovan, Traian Ștef, Gheorghe Vidican…
Ioan HOLBAN

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Nisipul și pletele muzei”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top