Monografia sat Hiliţa

Acasa|Fără colecție, Cărți|Monografia sat Hiliţa

Monografia sat Hiliţa

Lucrarea Monografia satului Hiliţa se înscrie în cadrul preocupărilor actuale de evidenţiere a elementelor de istorie locală şi de valorificare a acestora în educarea copiilor şi a tinerilor în spiritul ataşamentului faţă de comunitatea locală, al respectului faţă de înaintaşi şi față de valorile trecutului.

  • An apariţie:: 2013
  • Format:: B5
  • Număr de pagini:: 182
SKU: 978-973-37-1713-3 Categorii: ,

Autor: Adrian Chirilă

Descriere

Lucrarea Monografia satului Hiliţa se înscrie în cadrul preocupărilor actuale de evidenţiere a elementelor de istorie locală şi de valorificare a acestora în educarea copiilor şi a tinerilor în spiritul ataşamentului faţă de comunitatea locală, al respectului faţă de înaintaşi şi față de valorile trecutului. În prima parte a lucrării, autorul realizează o analiză complexă a contextului fizico-geografic al zonei şi a modului în care acesta a influenţat de-a lungul timpului modul de viaţă, ocupaţiile, tradiţiile oamenilor din satul Hiliţa. Se remarcă preocuparea autorului de a evidenţia frumuseţea peisajului natural şi de a prezenta preocupările economice şi socio-culturale ale locuitorilor satului Hiliţa, dar şi evoluţia principalelor instituţii locale, şcoala şi biserica, surprinse în cele mai importante momente din istoria acestora. Partea a doua a lucrării prezintă modul în care cadrul natural şi resursele din zonă au favorizat viaţa şi activitatea oamenilor, ocupaţiile principale ale locuitorilor satului, tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei şi modul în care comunitatea, în toată complexitatea manifestărilor sale, a evoluat din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Monografia sat Hiliţa”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top