Mihail Grădinaru: metodă şi sistem

Mihail Grădinaru: metodă şi sistem

38.00 lei

Friedrich MICHAEL (pseudonimul literar al lui Friedrich Mihail Grădinaru) s-a născut în Iaşi, pe 9 ianuarie 1969, fiu al filosofului Mihail Grădinaru.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998, a debutat cu poezii în Cronica, în anul 1989. A publicat poezii, eseuri şi publicistică în revistele: Convorbiri literare, Dialog, Dacia literară, Timpul, Expres cultural, Zona Literară, Poesis, Vatra, Hyperion, Mişcarea literară, Tiuk!, România literară, Viaţa Românească, Tribuna.

Volume publicate: Eusebeia, 1991, poezii; Poetică şi poezie postmodernistă, 1994, eseuri; Cuvinte de taină, 1996, poezii; Cânturi paideice şi iniţiatice, 1999, poezii; Marea Unificare, 2003, poezii; Mihai Ursachi – poet vizionar, 2004, eseuri; Gnosa, 2005, poezii; Nichita Stănescu – profet al Naturii, 2006, eseuri; Passacaglia, 2009, poezii; Abis, 2011, poezii; Pâine şi vin, 2012, antologie de autor, poezii; Calea interiorităţii în poezia vizionară a lui Kocsis Francisko, 2014, eseuri; Dan Damaschin între viziunea unităţii şi adâncirea în sine, 2014, eseuri; Periphyseon: despre Fire – opt rostiri poetice, 2015, antologie de autor, eseuri; Iluminările întunecate, 2020, poezii.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 148
ISBN 978-973-37-2761-3 Categorii: ,

Autor: Michael Friedrich

Descriere

Hierofanţii, odată mari preoţi la Eleusis, aparţinând în vechime familiei lui Eumolpos tracul, discipol şi fiu spiritual al lui Orfeu, sunt astăzi filosofii.

Adevărata credinţă monoteistă a europenilor, manifestă în cadrul misterelor eleusine, tracă la origine, preluată iniţial de greci şi reîntoarsă apoi, în spirală, la urmaşii vechilor traci, cunoscuţi sub denumirea de români, transpusă şi astfel păstrată de Platon într-un limbaj logico-conceptual în cadrul dialogului Parmenide, constituie fundamentul spiritualităţii noastre, revelată în opera filosofului Mihail Grădinaru, având imediate şi multiple aplicaţii în domeniul artei, precum în poezie şi în muzică, dar şi în cel al ştiinţei, în mod primordial în domeniul matematicii şi în cel al fizicii, odată ce filosoful român cuprinde în sistemul său o nouă înţelegere a spaţiului şi timpului.

Viitorul Europei va avea ca fundament credinţa traco-greacă sau nu va fi deloc!

Friedrich MICHAEL

 

Mihail Grădinaru […] se impune prin numeroase studii legate de resurecţia spiritului grec în cultura occidentală [şi, în filosofia ieşeană a ultimelor veacuri, prin] cel mai semnificativ proiect al metafizicii în orizontul gândirii greceşti şi al celei creştine.

Petru IOAN

 

Concluzia la care Mihail Grădinaru ajunge printr-o răbdătoare exegeză filosofică este că în ciuda incomparabilei diversităţi a gânditorilor presocratici, în ciuda originalităţii şi personalităţii fiecăruia dintre ei, toţi aceşti titani au gândit şi au spus acelaşi lucru, în sensul că s-au mişcat în interiorul aceluiaşi orizont, pe care l-au „defrişat” marcându-l din loc în loc cu repere indelebile. Care este acest numitor comun ce permite considerarea lor în bloc, aceasta este problema. Şi el găseşte răspunsul, pe care îl formulează surprinzător, în termeni moderni, parcă fără aderenţă la lumea arhaică pe care vrea s-o exprime rezumându-i propriul şi reducând-o la esenţă: Natura este un sistem tetraelementar autarhic, iată răspunsul lui. Această formulă spune totul. La ea se adaugă, dar numai ca un corolar: lucrul natural este izomorf Naturii.

Există însă şi un complement al acestei perspective globale, care o precizează surprinzând şi mai mult decât viziunea fundamentală: Natura şi lucrurile naturale reprezintă complementarităţi cibernetice, pe bucla de reacţie a cărora circulă informaţia.

Friedrich MICHAEL

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mihail Grădinaru: metodă şi sistem”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top