Mereu, despărţiri

Mereu, despărţiri

36.00 lei

Casa, curată pahar, în încăperea în care a fost poftit, cald, o căl­dură plăcută, nemoleșitoare, după gerul de‑afară, focul duduie liniștitor în sobă, pe plită, într‑un castron din lut, se usu­că semințe de bostan, aromind și ele aerul domestic, patriar­hal, în ferestre, acoperite parțial cu perdele iscusit orna­mentate, mușcate. Lucrături de mână prin tot locul.
– V‑o fi foame, că acuși e ceasul prânzului, și de când ați pornit din Botoșani au trecut, cred, vreo trei‑patru ore. Să pun de‑o mămăliguță și pe urmă stăm de vorbă pe‑ndelete. Mi‑a spus primarul ceea ce vă interesează, așa că un bob zăbavă.
Pusese ceaunul cu apă la fiert în gaura mare a plitei. Mai hrănește focul cu niște bucăți de lemn din coșul de sub vatră. Presară sare, pune un pumn de făină de porumb și, înainte de a se așeza și ea pe un scaun la masa dintre cele două ferestre ce dau spre uliță, desprinde dintr‑un cui bătut în perete, sub icoana Maicii Domnului, o fotografie înrămată, în alb‑negru, o poză ușor îngălbenită, destul de mare, cam 20 x 15 centi­me­tri. În ima­gine, un bărbat tânăr, luat în obiectivul apara­tu­lui de sus până la tălpi, după toate aparențele, smead, cu privire des­chisă, frunte înaltă, îmbrăcat țărănește: cămașă simplă, legată la gât cu un șnur, pălărie, pieptar negru cu nasturi, probabil, de alamă, pantaloni din aba, strânși pe picior, bocanci. Chip de țăran cumsecade, uitătură îndrăzneață, dar îngăduitoare. Nimic nu trădează pe omul revoltat.

  • An apariţie: 2022
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 246
ISBN 978-973-37-2522-0 Categorii: ,

Autor: Iancu Vasile

Descriere

Casa, curată pahar, în încăperea în care a fost poftit, cald, o căl­dură plăcută, nemoleșitoare, după gerul de‑afară, focul duduie liniștitor în sobă, pe plită, într‑un castron din lut, se usu­că semințe de bostan, aromind și ele aerul domestic, patriar­hal, în ferestre, acoperite parțial cu perdele iscusit orna­mentate, mușcate. Lucrături de mână prin tot locul.
– V‑o fi foame, că acuși e ceasul prânzului, și de când ați pornit din Botoșani au trecut, cred, vreo trei‑patru ore. Să pun de‑o mămăliguță și pe urmă stăm de vorbă pe‑ndelete. Mi‑a spus primarul ceea ce vă interesează, așa că un bob zăbavă.
Pusese ceaunul cu apă la fiert în gaura mare a plitei. Mai hrănește focul cu niște bucăți de lemn din coșul de sub vatră. Presară sare, pune un pumn de făină de porumb și, înainte de a se așeza și ea pe un scaun la masa dintre cele două ferestre ce dau spre uliță, desprinde dintr‑un cui bătut în perete, sub icoana Maicii Domnului, o fotografie înrămată, în alb‑negru, o poză ușor îngălbenită, destul de mare, cam 20 x 15 centi­me­tri. În ima­gine, un bărbat tânăr, luat în obiectivul apara­tu­lui de sus până la tălpi, după toate aparențele, smead, cu privire des­chisă, frunte înaltă, îmbrăcat țărănește: cămașă simplă, legată la gât cu un șnur, pălărie, pieptar negru cu nasturi, probabil, de alamă, pantaloni din aba, strânși pe picior, bocanci. Chip de țăran cumsecade, uitătură îndrăzneață, dar îngăduitoare. Nimic nu trădează pe omul revoltat.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mereu, despărţiri”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top