Magicul circumstanțial

Magicul circumstanțial

36.00 lei

Alexandru Ovidiu VINTILĂ (n. 26 septembrie 1977, Suceava) este poet şi eseist. Doctor în istorie. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Redactor-şef al revistei „Bucovina literară”. A debutat la Cartea Românească, în 2004, cu volumul de poezie caricatura de cretă. Au urmat alte cărţi de poezie: miezonoptice. tradiţia rupturii, Timpul, 2008; cartea lui koch, Brumar, 2009; viaţa preschimbată, Timpul, 2011. De asemenea, autorului i-a mai apărut la Editura Tracus Arte, în 2011, volumul de eseistică Demersul dialogic. Semne ale unei experienţe a înţelegerii. Publică tomul Traian Brăileanu. Întruchipările raţiunii. Fapte, idei, teritorii ale realităţii din interbelicul bucovinean, Paideia, 2012, iar în 2013, la Tracus Arte, îi va ieşi de sub tipar monografia (teză de doctorat la origine) Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale. La Karth (Herg Benet) îi va apărea, în 2014, volumul de poezie obiecte psihice. În 2017, la Eikon, publică o nouă carte de eseistică, Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu. La finele anului 2019, la Charmides, i se va tipări volumul de poezie Transparenţa unui popor de foci. În 2021, tot la Charmides, publică o carte de versuri intitulată Insectele imperiului [câte ceva despre orbirea şamanilor]. La Eikon, în 2022, îi mai apare o carte de poezie, Iglu. Cărţile sale au obţinut numeroase premii pentru poezie, istorie şi critică literară.

ISBN 978-973-37-2653-1 Categorii: ,

Autor: Vintilă Alexandru Ovidiu

Descriere

„Cronicile lui Alexandru Ovidiu Vintilă nu sunt doar acute şi agere, ci şi atractive prin nivelul intelectual şi de interpretare.

De altfel, multe dintre ele pot fi studiate precum adevărate articole de sinteză şi de atitudine. Plecând de la formula fericită a lui André Breton, criticul, literatul şi omul de cultură trece de la suprarealiști la opere din cele mai diverse curente și tendințe cu lejeritatea unui acrobat care umple de frisoane publicul, în timp ce el se menține perfect impasibil datorită îndelungilor antrenamente. Asocierile și comparațiile cu care sunt pigmentate analizele dovedesc rafinament și ingeniozitate.  Criticul A. O. Vintilă este cel puțin la nivelul poetului A. O. Vintilă. Generos, dar la modul subtil și provocator, încât uneori parcă te satisface mai mult cronica despre o carte decât cartea însăși.”

Felix NICOLAU

 

„Veți vedea: în cronicile și recenziile care compun acest volum, Alexandru Ovidiu Vintilă face slalomuri de schior alpin, sărind cu agilitate de la instinctualul criticii de întâmpinare la răbdarea apolinică a eseistului. Iar zelul exegetic față de avangardiști este admirabil dublat de o mână antrenată în tacticile monografiei. Îmbinate, toate aceste caracteristici alcătuiesc o excelentă verandă conceptuală, dar mai ales o alianță de etică a literaturii între modernitate și contemporaneitate.”

Liviu G. STAN

 

Am scris în carte numai şi numai despre volume ale unor autori care mi-au plăcut, scriitori diverşi, din generaţii diferite, autohtoni sau nu, moderni şi contemporani, uitaţi sau care beneficiază de o largă vizibilitate. Ceea ce îi apropie e idee de univers uman în centrul căruia trebuie să fie omul, omul plural care se arată a fi împotriva ignoranţei şi prostiei, „un spectator angajat” al lumii omului şi al omului exact aşa cum e, înzestrat cu suflet.

Întăresc faptul că demersul nostru, de reafirmare a importanţei literaturii, trebuie privit sub semnul unei estetici a scrisului care poartă în sine o etică, cum accentuează Mircea Martin, în Dicţiunea ideilor. E, dacă vreţi, un gest de apărare firesc-existenţial faţă de această tot mai prezentă pornire a omului împotriva omului, anti-umană, care pune între paranteze şi aruncă în derizoriu tot ce ţine de artă, literatură sau poezie, adică de sinele nostru cel mai profund. Pe scurt, Gadamer ajunge la următoarea concluzie: „Faptul că o operă de artă ne face să aflăm un adevăr ce nu ne este accesibil pe nicio altă cale constituie acea semnificaţie filosofică a artei ce se afirmă în pofida oricărui raţionament. Experienţa artei este astfel, pe lângă cea a filosofiei, avertismentul cel mai serios adresat conştiinţei ştiinţifice de a-şi mărturisi propriile limite”. Prin urmare, fără să fiu împotriva ştiinţei, recunoscând, fără doar şi poate, binefacerile acesteia, voi fi întotdeauna un declarat susţinător al conceptului modern al umanului, al omului, cu toate drepturile inalienabile pe care le comportă.

Alexandru Ovidiu VINTILĂ

Additional Information

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Magicul circumstanțial”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top