Magicul circumstanțial

Descriere

„Cronicile lui Alexandru Ovidiu Vintilă nu sunt doar acute şi agere, ci şi atractive prin nivelul intelectual şi de interpretare.

De altfel, multe dintre ele pot fi studiate precum adevărate articole de sinteză şi de atitudine. Plecând de la formula fericită a lui André Breton, criticul, literatul şi omul de cultură trece de la suprarealiști la opere din cele mai diverse curente și tendințe cu lejeritatea unui acrobat care umple de frisoane publicul, în timp ce el se menține perfect impasibil datorită îndelungilor antrenamente. Asocierile și comparațiile cu care sunt pigmentate analizele dovedesc rafinament și ingeniozitate.  Criticul A. O. Vintilă este cel puțin la nivelul poetului A. O. Vintilă. Generos, dar la modul subtil și provocator, încât uneori parcă te satisface mai mult cronica despre o carte decât cartea însăși.”

Felix NICOLAU

„Veți vedea: în cronicile și recenziile care compun acest volum, Alexandru Ovidiu Vintilă face slalomuri de schior alpin, sărind cu agilitate de la instinctualul criticii de întâmpinare la răbdarea apolinică a eseistului. Iar zelul exegetic față de avangardiști este admirabil dublat de o mână antrenată în tacticile monografiei. Îmbinate, toate aceste caracteristici alcătuiesc o excelentă verandă conceptuală, dar mai ales o alianță de etică a literaturii între modernitate și contemporaneitate.”

Liviu G. STAN

Am scris în carte numai şi numai despre volume ale unor autori care mi-au plăcut, scriitori diverşi, din generaţii diferite, autohtoni sau nu, moderni şi contemporani, uitaţi sau care beneficiază de o largă vizibilitate. Ceea ce îi apropie e idee de univers uman în centrul căruia trebuie să fie omul, omul plural care se arată a fi împotriva ignoranţei şi prostiei, „un spectator angajat” al lumii omului şi al omului exact aşa cum e, înzestrat cu suflet.

Întăresc faptul că demersul nostru, de reafirmare a importanţei literaturii, trebuie privit sub semnul unei estetici a scrisului care poartă în sine o etică, cum accentuează Mircea Martin, în Dicţiunea ideilor. E, dacă vreţi, un gest de apărare firesc-existenţial faţă de această tot mai prezentă pornire a omului împotriva omului, anti-umană, care pune între paranteze şi aruncă în derizoriu tot ce ţine de artă, literatură sau poezie, adică de sinele nostru cel mai profund. Pe scurt, Gadamer ajunge la următoarea concluzie: „Faptul că o operă de artă ne face să aflăm un adevăr ce nu ne este accesibil pe nicio altă cale constituie acea semnificaţie filosofică a artei ce se afirmă în pofida oricărui raţionament. Experienţa artei este astfel, pe lângă cea a filosofiei, avertismentul cel mai serios adresat conştiinţei ştiinţifice de a-şi mărturisi propriile limite”. Prin urmare, fără să fiu împotriva ştiinţei, recunoscând, fără doar şi poate, binefacerile acesteia, voi fi întotdeauna un declarat susţinător al conceptului modern al umanului, al omului, cu toate drepturile inalienabile pe care le comportă.

Alexandru Ovidiu VINTILĂ