Luna de tablă

36.00 lei

Dorin Murariu, până la această dată poate cel mai avizat exeget al prozei din flancul de vest al literaturii actuale, adaugă la un șir de volume de critică și istorie literară, o carte de proză. Surpriza, dacă o surpriză constituie apariția celor douăsprezece povestiri din Luna de tablă nu-i, totuși, într-atât de mare, nu, în orice caz, una care să ne facă să uităm o seamă de lucruri care agrementează de regulă întâl­ni­ri­le criticului cu literatura – inserturile memorialistice, așadar, flashurile narative, abilitatea/ preocuparea de a da evocării auto­ru­lui consistență epică, de a-l percepe pe acesta ca personaj romanesc.
Câteva sublinieri, acum, la coborârea în proză a literatului, se im­pun: prima dintre acestea vizează intenția de a delecta, plăcerea povesti­rii. O alta – modul neostentativ cu care Dorin Murariu își pune în valoare informația livrescă, strategiile teoretice. Perspectiva narati­vă este cea a unui copil – insolitul, fantasticul și fantasmaticul interferează cu ordinea firească a lucrurilor: un gest simbolic îi per­mi­te unui per­so­naj să leviteze peste oraș, un altul vorbește cu o bu­nică moartă demult, un Moș Crăciun de circumstanță ajunge să se confunde cu un artefact cultural etc. etc.
Nimic nou sub soare, sau încă o dată ceva despre perfidiile și seduc­țiile textului: proza școlită a lui Dorin Murariu se adresează, în registru dublu, cititorului rafinat, după cum și celor aflați la vârste, esteticește, ingenue.
Lucian ALEXIU

  • An apariţie:: 2020
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 120
SKU: 978-973-37-2359-2 Categorii: ,

Autor: Dorin Murariu

Descriere

Dorin Murariu, până la această dată poate cel mai avizat exeget al prozei din flancul de vest al literaturii actuale, adaugă la un șir de volume de critică și istorie literară, o carte de proză. Surpriza, dacă o surpriză constituie apariția celor douăsprezece povestiri din Luna de tablă nu-i, totuși, într-atât de mare, nu, în orice caz, una care să ne facă să uităm o seamă de lucruri care agrementează de regulă întâl­ni­ri­le criticului cu literatura – inserturile memorialistice, așadar, flashurile narative, abilitatea/ preocuparea de a da evocării auto­ru­lui consistență epică, de a-l percepe pe acesta ca personaj romanesc.
Câteva sublinieri, acum, la coborârea în proză a literatului, se im­pun: prima dintre acestea vizează intenția de a delecta, plăcerea povesti­rii. O alta – modul neostentativ cu care Dorin Murariu își pune în valoare informația livrescă, strategiile teoretice. Perspectiva narati­vă este cea a unui copil – insolitul, fantasticul și fantasmaticul interferează cu ordinea firească a lucrurilor: un gest simbolic îi per­mi­te unui per­so­naj să leviteze peste oraș, un altul vorbește cu o bu­nică moartă demult, un Moș Crăciun de circumstanță ajunge să se confunde cu un artefact cultural etc. etc.
Nimic nou sub soare, sau încă o dată ceva despre perfidiile și seduc­țiile textului: proza școlită a lui Dorin Murariu se adresează, în registru dublu, cititorului rafinat, după cum și celor aflați la vârste, esteticește, ingenue.
Lucian ALEXIU

Recenzii

  1. Editura Junimea

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top