„Lumile” Luceafărului (o reinterpretare a poemului eminescian)

„Lumile” Luceafărului (o reinterpretare a poemului eminescian)

55.00 lei

Rodica Marian s-a născut la 1 iunie 1944, în Beiuş. Este cercetător ştiinţific principal la Institutul „Sextil Puşcariu” al Academiei Române, doctor în filologie, specializată în variate domenii ale lingvisticii şi literaturii, coautoare a cinci volume din Dicţionarul limbii române (DLR). Membră a Uniunii Scriitorilor din România. Reputat eminescolog: „Lumile” Luceafărului (o reinterpretare a poemului eminescian), 1999; Mihai Eminescu. Luceafărul. Text poetic integral, 1999; Dicţionarul Luceafărului eminescian, 2000; Luceafărul, CD multimedia, 2000; Luna şi sunetul cornului. Metafore obsedante la Eminescu, 2003; Hermeneutica sensului. Eminescu şi Blaga, 2003; Identitate şi alteritate. Eminescu şi Blaga, 2005; Dicţionarul Luceafărului eminescian, ediţie definitivă, 2007; Luceafărul. Text poetic integral. Studii, 2014. Debut poetic în volumul colectiv ALFA87, 1987. Cărţi de poezie: Subterane şi clopote. Poeme, 2001, Chipul şi asemănarea. Poeme, 2011, Ferma de fluturi,  2016, O sută şi una de poezii, antologie, 2019, Poeme / Poems, 2020, Prag transparent,  2021.

Premii: Premiul Academiei Române „Bogdan Petriceicu Hasdeu” (1995); Medalia naţională comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” (2000); Meritul Academic în nume personal (2010), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2010), Premii pentru poezie ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2012, 2016).

  • An apariție: 2024
  • Format: 13 x 21 cm
  • Număr de pagini: 500
ISBN 978-973-37-2790-3 Categorii: ,

Autor: Marian Rodica

Descriere

Poetă prin vocaţie şi cercetătoare prin formaţia academică, Rodica Marian începe să-şi scrie cărţile la maturitate, după o îndelungă şi consistentă experienţă livrescă. Fără tatonări şi complexe, cercetătorul dă piept cu însuşi mitul fundamental al literaturii române, cu opera eminesciană adică. E un asalt foarte elaborat, cu o metodologie inspirată din semantică, filologie şi hermeneutică. Originală rămâne interpretarea Luceafărului ca „text poetic integral”, text rezultat din corelarea formei definitive a poemului cu toate celelalte variante. (…) Insistenţa şi perspicacitatea analitică, mereu conjugate cu o specială erudiţie a detaliilor, constituie mărcile unui discurs critic expansiv şi acaparator, pasional într-un mod aproape ostentativ.

Petru POANTĂ

 

Rodica Marian este cercetătoarea prin excelenţă. Nu poate fi atrasă în jocuri ale fragmentului, provizoriului, nedefinitului (…), cartografiază „lumile” Luceafărului cu un instrumentar complet, doar ei la îndemână până astăzi. Ca urmare, polemicile discrete, elegante, argumentate, în care se angajează cu locurile comune ale exegezei premergătoare sunt perfect legitime. Invitaţia la relectură  nu e doar insistentă, ci şi de o competenţă, azi, neegalată.

Irina PETRAȘ

 

Autoarea reuşeşte, într-adevăr, performanţa rară de a elabora o (re)interpretare coerentă a celebrului poem, prin confruntarea cu întregul câmp exegetic, pe temeiul asimilării şi valorificării, într-o manieră personală, a câştigurilor esenţiale furnizate de principalele doctrine actuale ale semanticii textului. Prin aspectele care constituie originalitatea acestei excepţionale teze de doctorat, se poate afirma că ea reuşeşte să furnizeze un dosar probatoriu de relevanţă inegalabilă, care va deveni fără îndoială un reper de referinţă în literatura de specialitate – pentru argumentarea consecventă, în toate articulaţiile sale, a acestei linii de interpretare a sensului simbolic profund al poemului eminescian.

Mircea BORCILĂ

 

Poemul Luceafărul n-a fost încă interpretat ca un text poetic integral, înglobând textul definitiv, manuscrise, versiuni și variante, bineînțeles, într-o conexitate semantică, ierarhic și temporal organizată. Din punct de vedere metodologic, variantele poemului au fost intens exploatate dintr-o perspectivă genetică, având ca punct de plecare sensul finit al textului definitiv, cu toate diferențele notabile. (…) Opțiunea mea în favoarea necesarei analize a variantelor Luceafărului este menită a explicita temele demonstrației filosofice inițiale, teme care, cu toate contragerile succesive, nu au dispărut în textul definitiv, ci s‑au aglutinat doar în exprimări condensate, care obnubilează fondul ideatic primar și determină numeroase controverse în jurul așa-numitului criptism al poemului eminescian.

Rodica MARIAN

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „„Lumile” Luceafărului (o reinterpretare a poemului eminescian)”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top