Lebede toxice

Lebede toxice

33.00 lei

Poate că frumusețea va salva lumea, dar ce fel de frumusețe? În cel mai recent roman al său, Lebede toxice, Cornelia Petrescu disecă negurile armoniilor aparente, regăsind și readucând în lumină uscăciunea, meschinăria, invidia, netrebnicii general umane pe care însă, cu același remarcabil talent de observator din umbră, le identifică în tânăra societate românească post-revoluționară. Drept e că, de această dată, amintirile și parfumurile, voioase sau răvășitoare, din țara natală, se împletesc în imaginarul autoarei cu amprentele peregrinărilor ce poartă personajele de pe un mal pe celălalt al Atlanticului, din Franța în Canada și înapoi în România.
Fără a vorbi neapărat de accente autobiografice, e limpede că sufletul niciodată pe deplin așezat și împăcat cu exilul Corneliei Petrescu atinge limanuri universal valabile când vine vorba de înstrăinare, fie ea dorită sau impusă de conjuncturi. Lumile, limbile, obiceiurile au infinite nuanțe, dar fundamental, moravurile și stilul de viață induse de globalizarea galopantă uniformizează perspective și neutralizează diferențele majore.
Finalul cărții lasă liniștea să strecoare o rază de lumină, dar tonul general, în consonanță cu titlul, e mai curând amar și resemnat. „Nu-i timp de-arici, de oameni, sau de alte animale mici”, exclamă cu nesfârșită tristețe bunicul Teodor, la vederea unui pui de arici zdrobit pe carosabil de o mașină prea grăbită, într-un secol prea grăbit al unei lumi care nu știe, de fapt, spre ce se grăbește…
Simona MODREANU
  • An apariţie:: 2019
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 232
SKU: 978-973-37-2241-0 Categorii: ,

Autor: Cornelia Petrescu

Descriere

Poate că frumusețea va salva lumea, dar ce fel de frumusețe? În cel mai recent roman al său, Lebede toxice, Cornelia Petrescu disecă negurile armoniilor aparente, regăsind și readucând în lumină uscăciunea, meschinăria, invidia, netrebnicii general umane pe care însă, cu același remarcabil talent de observator din umbră, le identifică în tânăra societate românească post-revoluționară. Drept e că, de această dată, amintirile și parfumurile, voioase sau răvășitoare, din țara natală, se împletesc în imaginarul autoarei cu amprentele peregrinărilor ce poartă personajele de pe un mal pe celălalt al Atlanticului, din Franța în Canada și înapoi în România.
Fără a vorbi neapărat de accente autobiografice, e limpede că sufletul niciodată pe deplin așezat și împăcat cu exilul Corneliei Petrescu atinge limanuri universal valabile când vine vorba de înstrăinare, fie ea dorită sau impusă de conjuncturi. Lumile, limbile, obiceiurile au infinite nuanțe, dar fundamental, moravurile și stilul de viață induse de globalizarea galopantă uniformizează perspective și neutralizează diferențele majore.
Finalul cărții lasă liniștea să strecoare o rază de lumină, dar tonul general, în consonanță cu titlul, e mai curând amar și resemnat. „Nu-i timp de-arici, de oameni, sau de alte animale mici”, exclamă cu nesfârșită tristețe bunicul Teodor, la vederea unui pui de arici zdrobit pe carosabil de o mașină prea grăbită, într-un secol prea grăbit al unei lumi care nu știe, de fapt, spre ce se grăbește…
Simona MODREANU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Lebede toxice”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top