Lacrimi de înger

Lacrimi de înger

78.00 lei

Liviu CANGEOPOL (n. 28 martie 1954, Iaşi) este un scriitor şi jurnalist disident român. Din 1989. locuieşte în Statele Unite ale Americii.
Studii de filologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, apoi de contabilitate şi business administration la New York si Atlanta.
Publică primele proze în revista Dialog (1978). La New York îşi începe cariera jurnalistică în octombrie 1989 (colaborări la Lumea liberă, Contrapunct, Vatra, Romanian Times, New York Magazine, Observator cultural, Ziua, Flacăra laşului, Tiuketc).
În revista Observator cultural din 23.04.2010, Liviu Cangeopol şi-a anunţat retragerea din arena jurnalismului de opinie şi, implicit, din arena publică.

Volume publicate (selectiv):
Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o ţară ocupată (volum scris în colaborare cu Dan Petrescu înainte de 1989 şi publicat în 1990, Editura Minerva; ediţia a Ii-a revăzută şi adăugită, Editura Nemira, 2000); Zâmbetul Portret al ţărmului la asfinţit (Humanitas, 2007); Imponderabil – Jurnal către capătul nopţii, (Editura Integral, 2018); Exerciţii de uitare (Editura Integral, 2019); Trilogia trecerii (Editura Brumar, 2019); întoarcerea anotimpurilor (Editura Integral, 2021); Avatarul solstiţiului (Editura Integral, 2020); Războiul amăgirilor (Editura Integral, 2020); Pandemia nebunilor – confesiuni în stare de urgenţă (Editura Integral, 2020); Pulsul cuantic (Editura Integral, 2020); Sfârşitul visului (Editura Integral, 2022); Evanescent (Editura Integral, 2022); Lumea din fereastra (Editura Integral, 2023).

  • An apariție: 2023
  • Format: 14,5 x 22,5 cm
ISBN 978-973-37-2654-8 Categorie:

Autor: Cangeopol Liviu

Descriere

Nu vă propun judecăţi de valoare, ci remediile extrase din ce-a rămas verificat. Reprezint rezultatul unei statistici, nicidecum glasul unui profet. Vezi calea, păşeşti cu ochii închişi, alţii se iau din instinct după tine, există o şansă pe care nu vrei s-o ratezi. Nu căutarea este o povară, nu rătăcirea, nu îndoiala, ci siguranţa disperată a abandonului. Preamăresc perpetuarea rătăcirii ca semn că încă umblăm după salvare. Întoarcerea la umbra pădurilor, sălbăticirea relaţiilor, dezumanizarea în folosul ajungerii la ţărm. Unde-ai dat greş cu ai tăi îţi rămâne să reiei singur. Cel singur învaţă repede sursa necazului său, căci numai monstrul îi rămâne tovarăş, care-l chinuie cu masca unui rău pe care nu-l înţelege.

 

Unul dintre puţinii noştri disidenţi politici din perioada dictaturii comuniste, prozator, poet şi eseist de mare tensiune ideatică şi emoţională, Liviu Cangeopol revine în spaţiul cultural românesc cu un jurnal intens şi lucid până la dramatic. Temele sale de aici sunt aceleaşi care l-au urmărit întotdeauna: singurătatea omului în lume, lipsa de sens a vieţii, căutarea a ceva mai adevărat şi mai curat – stropul de transcendenţă în lipsa căruia totul se usucă şi dispare.
Viaţa în exil, cu inerentele ei suferinţe şi frustrări, a lăsat urme adânci într-o personalitate sensibilă, cu un accentuat simţ al dreptăţii şi-al umanităţii. Cei din preajmă, cu binele şi răul lor, sunt văzuţi retrospectiv, prin intermediul unei memorii minuţioase, proustiene, cu un fel de stoicism resemnat. Jurnalul cuprinde o galerie de personaje vii şi memorabile, rude şi prieteni, dar şi de ticăloşi ai lumii de dinainte şi de după revoluţie.
În totului tot, avem în Lacrimi de înger un text-exfoliere a unei conştiinţe prea adesea rănite, dar curajoase şi decise să înfrunte mai departe nebunia, oroarea dar şi splendoarea stării de a fi viu.
Mircea CĂRTĂRESCU

Recenzii

  1. Junimea

    Liviu CANGEOPOL, Balada bărbatului mort la marginea pădurii (fragment de roman), în revista „Viața Românească”, nr.11-12/ 2023, pp.75-107, fragment din volumul Lacrimi de înger, Junimea, colecția „Exit”, 2023;
    https://www.viataromaneasca.eu/revista/arhiva/viata-romaneasca-12-2023/

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top