JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL: Curs practic cu pilde edificatoare (Vocalize în mi minor)

30.00 lei

Justiţia suverană sau adevăratul Tratat de Drept Procedural este a treia carte de „vocalize” ale lui Gheorghe SCHWARTZ…

  • An apariţie:: 2016
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 244
SKU: 978-973-37-1924-3 Categorii: ,

Autor: Gheorghe Schwartz

Descriere

Justiţia suverană sau adevăratul Tratat de Drept Procedural este a treia carte de „vocalize” ale lui Gheorghe SCHWARTZ, autor al celui mai amplu ciclu epic din proza noastră, Cei o Sută însumînd unsprezece romane masive, tipărite în douăzeci şi cinci de ani, între 1988 şi 2013. Ca şi precedentele două cărţi ale ciclului, noul roman este un puzzle, unde un caz sau o pildă „înnoadă” alte cazuri şi alte pilde, în lungul şir al dosarelor din arhivele tribunalelor. Cronicarul din umbră al acestei noi lumi romaneşti este cercetătorul acelor arhive ale căror dosare, instrumentate de un unic complet de judecată, constituie imaginile distopice ale Justiţiei suverane şi Cavalerului Dreptăţii Finale. În dosarele inventariate de prozatorul – cronicar-cercetător de arhive, se pun la cale sau chiar se comit tot felul de crime, cu o victimă sau mai multe, care ajung, în majoritatea lor, în faţa aceluiaşi complet de judecată. „Vocalizele” lui Gheorghe Schwartz, unul dintre prozatorii de primă linie ai literaturii noastre de azi, trebuie citite mai ales că nu toată lumea s-a mutat în sălile tribunalelor sau după gratii, pentru a-şi găsi, în sfîrşit, liniştea, siguranţa, armonia, cîte şi mai cîte…

Ioan HOLBAN

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL: Curs practic cu pilde edificatoare (Vocalize în mi minor)”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top