Jurnal şi corespondenţă 1916-1918

40.00 lei

Notele dedicate de Berthelot României au fost considerate de el ca reprezentînd mai mult decît o datorie de conștiință și nu numai una personală. Generalul francez a manifestat față de această țară și față de poporul ei o dragoste profundă și cordială. În ultimii ani ai vieții, el s-a re-ferit în mod frecvent la România ca la „ a doua mea patrie”, „unde mi-am lăsat o bună parte a inimii”. Experiența istorisită în paginile ce urmează a fost atît de importantă pentru el, încît cele din urmă luni pe care le-a trăit s-au constituit într-o adevărată cursă, cu sine și îndeosebi cu timpul ce curgea implacabil, pentru a încheia revizuirea textului în vederea unei eventuale publicări înainte de survenirea morții.

În încheierea acestor rînduri, succinte și de moment, aș dori să mulțumesc, încă o dată, domnului Jean-Claude Dubois, pentru auto-rizarea ediției române. Sînt, bineînțeles, recunoscător prietenului meu Gheorghe I. Florescu, pentru inițierea proiectului care a făcut posibilă această realizare.

Glenn E. TORREY

Professor Emeritus

Emporia State University

Bellevue, Washington

16 decembrie 1996

  • An apariţie:: 2018
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 376
SKU: 978-973-37-2118-5 Categorii: ,

Autor: Henri Mathias Berthelot

Descriere

Notele dedicate de Berthelot României au fost considerate de el ca reprezentînd mai mult decît o datorie de conștiință și nu numai una personală. Generalul francez a manifestat față de această țară și față de poporul ei o dragoste profundă și cordială. În ultimii ani ai vieții, el s-a re-ferit în mod frecvent la România ca la „ a doua mea patrie”, „unde mi-am lăsat o bună parte a inimii”. Experiența istorisită în paginile ce urmează a fost atît de importantă pentru el, încît cele din urmă luni pe care le-a trăit s-au constituit într-o adevărată cursă, cu sine și îndeosebi cu timpul ce curgea implacabil, pentru a încheia revizuirea textului în vederea unei eventuale publicări înainte de survenirea morții.

În încheierea acestor rînduri, succinte și de moment, aș dori să mulțumesc, încă o dată, domnului Jean-Claude Dubois, pentru auto-rizarea ediției române. Sînt, bineînțeles, recunoscător prietenului meu Gheorghe I. Florescu, pentru inițierea proiectului care a făcut posibilă această realizare.

Glenn E. TORREY

Professor Emeritus

Emporia State University

Bellevue, Washington

16 decembrie 1996

Recenzii

  1. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top