Istoria ilustrată a Francmasoneriei din Dobrogea

Istoria ilustrată a Francmasoneriei din Dobrogea

120.00 lei

Cătălin TURLIUC – istoric, absolvent şi doctor al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În prezent este cercetător gr. I şi şef de departament la Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi, precum şi profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

A publicat în ţară şi străinătate 19 cărţi, manuale şi cursuri, sute de studii şi articole, a fost coautor, coordonator şi colaborator la numeroase volume. Este o prezenţă publică constantă la posturile de radio şi televiziune. A fost visiting professor la Oxford University (1992), University of Illinois at Urbana Champaign (1995), Universitatea de Stat a Moldovei (2001) ş.a. A beneficiat de granturi şi stagii de cercetare şi specializare în numeroase ţări din întreaga lume. A condus şi participat la peste 20 de granturi naţionale şi internaţionale. Este membru titular în Boardul Forumului Internaţional pentru Studiul Modernizării şi în numeroase asociaţii profe­sionale, consilii ştiinţifice ale unor instituţii de cultură şi în colectivele de redacţie ale mai multor publicaţii culturale şi de specialitate. A primit numeroase premii, medalii şi distincţii în ţară şi străinătate, inclusiv Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române.

A fost ales şi a ocupat poziţii de demnitate publică. Preocupările sale ştiinţifice includ studiile cu privire la naţionalism şi etnicitate, istorie modernă şi contemporană, procesul modernizării, istoria drep­tului şi istoria construcţiei europene, teoria şi istoria relaţiilor internaţionale.

 

Mircea MUNTEANU – inginer de profesie, pasionat de istoria Francmasoneriei. S-a născut în 1951 la Botoșani, unde profesează și în prezent ca inginer de instalații. Colaborator cu studii din istoria Francmasoneriei române în publicații specializate din țară: Trivium – Iași, Echerul și Compasul – Râmnicu Vâlcea, Gnosis – Sibiu, Thelema – Iași, Anuarul Comisiei de Istorie a MLNR. Fondatorul și redactorul Revistei Masonice Or:. Botoșani – Serie nouă. Organizatorul ultimelor șapte ediții ale Simpozionului Național de Istorie a Masoneriei din Botoșani.

În ultimii cincisprezece ani a fost autorul a peste 50 de volume de istorie a Francmasoneriei române care au tratat atât istoricul unor Loji masonice din Moldova de Nord, Bucovina, Dobrogea și București, cât și personalitatea unor membri ai acestora, precum și a acelor mulți francmasoni ce făceau parte din marile familii boierești autohtone și fanariote din țara noastră. Volumele au abordat personalități ale Francmasoneriei române din domeniul medicinei și farmaciei, din spațiul universitar, din domeniul arhitecturii și artelor plastice, ingineriei și inventicii, medicinei veterinare, teatrului și filmului, muzicii și fotografiei, precum și a membrilor Jockey Clubului ieșean și al vechii Societăți de Medici și Naturaliști din Iași, dar și a primarilor de Iași și București și a conducătorilor aflați în fruntea Băncii Naționale și a Monitorului Oficial. Într-altă serie de câteva volume a abordat personalitățile din cadrul Francmasoneriei române de etnie franceză, italiană, elvețiană, germană și austriacă, greacă, turcă, rusă, poloneză și cehă.

În ultimii cinci ani a fost coautor la câteva volume care au marcat participarea francmasonilor români la înfăptuirea României Mari, precum și la lucrarea în cinci volume privind Istoria ilustrată a Francmasoneriei din Moldova istorică, care a văzut lumina tiparului la Editura Junimea din Iași în anul 2022, scoțând la lumină o serie de documente inedite atât din arhivele românești, cât și din arhivele Marelui Orient al Franței, aflate în custodia Bibliothèque Nationale de France din Paris.

  • An apariție: 2024
  • Format: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini: 278
ISBN 978-973-37-2750-7 Categorie:

Autor: TURLIUC Cătălin; MUNTEANU Mircea

Descriere

Asemeni altor provincii istorice românești, și Dobrogea a cunoscut o bogată și trepidantă viață a diferitelor formule de aglutinare în asociaționismul fraternal modern, formule în care un loc aparte ocupă Francmasoneria. Născută în siajul înnoirilor de tot felul din perioada afirmării graduale și constante a procesului modernizării, hrănită cu idealurile, valorile și principiile Iluminismului, grefată pe o lungă și arborescentă tradiție inițiatică ale cărei origini se pierd în lunga istorie a umanității, Francmasoneria a constituit, dincolo de ceea ce detractorii săi afirmă fără temei, un vector important al promovării meliorismului social, al întemeierii științifice și pe adevăruri ale cunoașterii, o păstrătoare chibzuită a tradiției și un promotor al progresului într-o pletoră de domenii.

 

 

Apariţia în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea a mişcării francmasonice în Dobrogea nu a fost deloc întâmplătoare, această regiune a fost prin excelenţă un spaţiu profund multietnic și de o mare diversitate culturală, în care români, greci, turci, tătari, armeni, bulgari, evrei și germani, care dețineau poziții importante în societate, fie ei mari negustori, conducători ai administrației locale, funcționari, profesori sau ofițeri, au privit cu admiraţie virtuţile şi înţelepciunea spiritului francmasonic. Au aflat împreună că în cadrul cofraternal poate fi întâlnit sentimentul dorit de fiecare om în sinea lui, acela de a fi mai bun şi mai atent la nevoile aproapelui, iar odată cu intrarea în rândurile acestei structuri își puteau găsi adevărați frați, pe a căror prietenie se puteau baza. Ei formau, așa după cum spunea marele istoric Nicolae Iorga, un segment din întreaga societate luminată din acest timp.

 

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Istoria ilustrată a Francmasoneriei din Dobrogea”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top