Istoria ieroglifică, vol. I şi II

Istoria ieroglifică, vol. I şi II

84.00 lei

Dimitrie CANTEMIR (26 octombrie 1673 – 21 august 1723) a fost domn al Moldovei  (martie-aprilie 1693 şi între 1710 şi 1711) şi un mare cărturar umanist enciclopedist, „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”.

George CĂLINESCU

Admirator al lui Petru cel Mare, a dorit să introducă şi în Moldova principiile absolutismului luminat. În războiul ruso-turc, Dimitrie Cantemir s-a alăturat ţarului, fără a plasa Moldova sub suzeranitate rusească. După înfrângerea în bătălia de la Stănileşti (1711), pe Prut, s-a refugiat în Rusia, împreună cu familia.

Cunoscător a unsprezece limbi, Dimitire Cantemir a scris în română, latină şi greacă. Dintre lucrările sale, amintim: Divanul sau Gâlciava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul (1698), Istoria ieroglifică (1703-1705), Istoria Creşterii şi Descreşterii Imperiului Otoman (1714-1716), Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719-1722). Descriptio Moldaviae / Descrierea Moldovei (1714-1716) este prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei şi locuitorilor ei.

  • Format: 13.5 x 20.5 cm
  • An apariție: 2023
  • Număr de pagini: 368
ISBN 978-973-37-2613-5 Categorii: ,

Autor: Cantemir Dimitrie

Descriere

Istoria ieroglifică este, în bună măsură, şi rezultatul unui joc al hazardului sau al imaginaţiei creative necontrolate raţional întru totul. Structura arborescentă, de factură barocă, a cărţii nu era nici ea premeditată până la amănunt; pe de o parte, e vorba despre o tendinţă comună primelor opere ale lui Cantemir, manifestată şi în Divanul, dar şi în Sacrosanctae scientiae…; pe de altă parte, ea poate fi şi efectul unei preocupări de a spune totul, de a nu lăsa nimic la întâmplare, într-o carte a cărei miză era una extrem de serioasă, care depăşea cu mult finalitatea estetică. Discursul şi-a impus şi propria intenţie, dar numai după ce autorul s-a asigurat că opera îi va servi drept mijloc de propagare a ideilor sale. Planul iniţial, „răzbunarea” în plan fictiv, devoalarea alegorică a faptelor şi a motivaţiilor lor sunt ţinte atinse încă de la jumătatea cărţii. După aceea, autorul se poate deda spiritului ludic, se poate amuza, din culise, îşi poate lăsa discursul să curgă firesc, fără preocuparea de a mai susţine o teză.

Bogdan CREŢU

 

Istoria ieroglifică este un „adevărat Roman de Renard  românesc”.

George CĂLINESCU

 

Istoria ieroglifică, lucrare literară satirico-politică de dimensiunile şi compoziţia unui roman, cu personaje din lumea animală, este o alegorie, având un caracter istoric şi autobiografic, scrisă în decursul a doi-trei ani, între 1703-1705. Cei ce s-au ocupat de datarea lucrării (N. Iorga, I. Mintea, P.P. Panaitescu, C. Măciucă, Manuela Tănăsescu, Nicolae Stoicescu, Dragoş Moldoveanu ş.a.), dar şi de exegeza ei, o mai numesc eseu filozofic, manual politic şi social. Cu ea „se pun bazele tuturor genurilor literare”.

I. NIŢU

 

Titlul ei original, după manuscrisul olograf, este pilduitor: Istoria ieroglifică în douăsprezece părţi împărţită cu 760 de sentenţii frumos împodobită, la începătură de scară a numerelor dezvăluitoare, iară la sfârşit cu a numerelor streine tâlcuitoare, iar punctul de plecare poate să fie Le Roman de Renart, fie Istoria secretă a lui Procopios din Cesareea, fie Etiopicele lui Heliodor (în cazul acestuia din urmă, în fondul Bibliotecii Academiei Române se păstrează nouă manuscrise fără numele traducătorilor, datând din secolul al XVIII-lea, altele patru din secolul al XIX-lea, iar unica tipărire din 1970). Prin scrierea Istoriei ieroglifice, Dimitrie Cantemir a urmărit patru scopuri: dezvăluirea faptelor caselor domneşti şi boiereşti ale vremii, deprinderea stilului retoric, îmbogăţirea limbii şi a fondului gnomic românesc cu „sentenţii”.

Mircea COLOŞENCO

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Istoria ieroglifică, vol. I şi II”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top