Infinitul dialog dintre Iisus si Pilat

40.00 lei

Ioan Buduca a publicat, după 2004, mai multe volume cu aceeaşi ţintă: introducerea paradigmei antroposofice în circuitul intelectual din România.
Considerată de creatorul ei, Rudolf Steiner, a fi o cale de a conduce spiritualul din om către spiritualul din Univers, antroposofia întoarce ca pe o mănuşă evolu­ţionismul mate­rialist şi îl transformă într-un evoluţionism de sorginte spirituală, care nu contrazice ştiinţele moderne ale naturii decât în chestiunea originii viului: din viu a apărut neviul, iar nu viceversa.
În volumul de faţă, fizica modernă şi antropo­so­fia sunt gândite în relaţiile lor de omologie, iar Rudolf Steiner este prezentat ca „profet” al câtorva dintre cele mai importante descoperiri din fizica de după Einstein şi de după cuantică.

 

  • An apariţie:: 2021
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 434
SKU: 978-973-37-2460-5 Categorii: ,

Autor: Ioan Buduca

Descriere

Ioan Buduca a publicat, după 2004, mai multe volume cu aceeaşi ţintă: introducerea paradigmei antroposofice în circuitul intelectual din România.
Considerată de creatorul ei, Rudolf Steiner, a fi o cale de a conduce spiritualul din om către spiritualul din Univers, antroposofia întoarce ca pe o mănuşă evolu­ţionismul mate­rialist şi îl transformă într-un evoluţionism de sorginte spirituală, care nu contrazice ştiinţele moderne ale naturii decât în chestiunea originii viului: din viu a apărut neviul, iar nu viceversa.
În volumul de faţă, fizica modernă şi antropo­so­fia sunt gândite în relaţiile lor de omologie, iar Rudolf Steiner este prezentat ca „profet” al câtorva dintre cele mai importante descoperiri din fizica de după Einstein şi de după cuantică.

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Infinitul dialog dintre Iisus si Pilat”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top