Alexa Visarion în oglinzile timpului

Alexa Visarion în oglinzile timpului

80.00 lei

Alexa Visarion este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor universitar.

A absolvit Magna cum laude IATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti, în 1971, la clasa profesorului universitar Radu Penciulescu. Este doctor în Artele Spectacolului din 2001, susţinând disertaţia Spectacolul ascuns – valenţe interpretative şi spectaculare ale teatrului shakespearian, apreciată cu distincţia Summa cum laude. Este Doctor Honoris Causa al Universităţilor de Arte din Bucureşti, Târgu Mureş şi Iaşi. Profesor Honoris Causa la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. A lucrat în ţară şi străinătate peste o sută de spectacole, pe texte de L. Blaga, I.L. Caragiale, A.P. Cehov, W. Shakespeare, L. Pirandello, G. Büchner, E. O’Neill.

A scris şi regizat şapte filme artistice de lungmetraj. A publicat numeroase cărți, articole, eseuri, cronici, comentarii pe teme de strategie şi management, a acordat interviuri, apărute în cele mai importante reviste din ţară. A participat la dezbateri pe teme artistice şi didactice prezentate pe posturile naţionale de radio şi televiziune.

Este director onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, cetăţean de onoare al comunei natale Băluşeni, al Municipiului Botoşani şi al Municipiului Iaşi. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României.

  • An apariție: 2025
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 522
ISBN 978-973-37-2966-2 Categorii: ,

Autor: Vladu Bogdan

Descriere

Ies cu noaptea, la colind,
trâmbițele de argint,
câte trâmbiți, câte stele,
îngânându-se-ntre ele,
între granițile lumii…

Pare-ntinsă bolta-naltă
până-n lumea-cealaltă.

Tudor ARGHEZI

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Alexa Visarion în oglinzile timpului”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top