În oglinda lecturii

Acasa|Efigii, Cărți|În oglinda lecturii

În oglinda lecturii

33.00 lei

Cu greu s-ar putea recunoaște un gen literar mai egoist decât interpretarea de text. Căci retorica astfel formată pare a se dedica în primul rând sensibilității celui care contemplă și judecă, deosebindu-se mai ales pe sine în oglinda lecturii.

Doar dăruirea cititorilor, doar capacitatea lor de a empa­tiza cu actul de metaliteratură, în problematica lui alcătuire, îl pot salva pe critic de sorbul nesfârșitelor repere prin care, luând ca pretext alterități textuale, se adâncește în propria ficțiune interioară.

Adevărata existență a operelor începe de la re­ceptarea judecării lor, existența unui exeget depinzând de capacitatea de a dirija această receptare și, poate cel mai important, de a personifica relația critică.

 

Ioan RĂDUCEA

  • An apariţie: 2020
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 268
SKU: 978-973-37-2432-2 Categorii: ,

Autor: Ioan Răducea

Descriere

Cu greu s-ar putea recunoaște un gen literar mai egoist decât interpretarea de text. Căci retorica astfel formată pare a se dedica în primul rând sensibilității celui care contemplă și judecă, deosebindu-se mai ales pe sine în oglinda lecturii.

Doar dăruirea cititorilor, doar capacitatea lor de a empa­tiza cu actul de metaliteratură, în problematica lui alcătuire, îl pot salva pe critic de sorbul nesfârșitelor repere prin care, luând ca pretext alterități textuale, se adâncește în propria ficțiune interioară.

Adevărata existență a operelor începe de la re­ceptarea judecării lor, existența unui exeget depinzând de capacitatea de a dirija această receptare și, poate cel mai important, de a personifica relația critică.

 

Ioan RĂDUCEA

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „În oglinda lecturii”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top