împotriva lui Dumitru Crudu

împotriva lui Dumitru Crudu

38.00 lei

Născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova.

Poet, prozator şi dramaturg, autor alături de Marius Ianuş al Manifestului fracturist, apărut pentru prima dată în „Monitorul de Braşov” în anul 1998. A publicat mai multe volume de versuri, dintre care amintim: Falsul Dimitrie (1994), Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (1996), Eşarfe în cer (2012), La revedere, tată (2015), Strigătele de sub apă (2015) şi Vaci ale Domnului (2018). Este autorul unor cărţi de proză de mare impact în lumea literară românească, cele mai importante fiind: Măcel în Georgia (2008), Un american la Chişinău (2013), Ziua de naştere a lui Mihail Mihailovici (2019), Margareta noastră (2021) şi Ora cinci şi şapte minute (2022). De asemenea, este şi un foarte apreciat dramaturg. De-a lungul timpului a fost jurnalist la mai multe instituţii de presă din Republica Moldova, printre care, „Timpul de dimineaţă”, „Europa liberă” şi „Radio Chişinău”. Din martie 2021 este redactor şef la revista literară „Timpul din România”, ediţia de Chişinău.

A fost distins cu mai multe premii în România   şi Republica Moldova

  • An apariţie: 2023
  • Format: 16,5 x 18.5 cm
  • Număr de pagini: 290
ISBN 978-973-37-2615-9 Categorii: ,

Autor: Crudu Dumitru

Descriere

Dumitru Crudu este un poet autentic, cu un program personal teoreticeşte bine articulat. De exemplu, se pune accentul pe implicarea „subiectului real” în scriitura propriu-zisă, ca factor esenţial de asumare a topografiei realului; nu mai contează vreo nouă retorică a descrierii obiectuale, ci numai acea urmă individuală provocată în subiectul scriptural/existenţial care devine unicul receptor ce „desluşeşte diferenţa reacţiilor noastre personale”.

Marin MINCU

 

Dumitru Crudu scrie poezie clădită pe un paradox: este în acelaşi timp un dialog livresc, purtat în sincronie şi în diacronie (o polemică, dacă vreţi), dar şi un act existenţial. Poezia lui nu poate fi înţeleasă dacă nu e privită ca reacţie la alt act poetic (de multe ori ratat), însă ceea ce „se întâmplă“ în această poezie pleacă în general de la un eveniment ancorat în real.

 

Bogdan-Alexandru STĂNESCU

 

Pentru a evita „vidul semantic”, Dumitru Crudu încearcă o abordare laterală, o ieşire din inerţia scrisului. Lumea trebuie privită cu luciditate şi pătrundere. Poezia nu trebuie să reproducă lucrurile existente printr-un limbaj ce simplifică şi falsifică realitatea. Se cere o anumită aderenţă la acel concret invaziv, care de multe ori produce „fracturi”. Gesturile unice şi irepetabile îşi pierd consistenţa dacă sunt transpuse într-o manieră neutră ce exclude implicarea nemediată. Realitatea nu mai poate fi etichetată. Poetul trebuie să fiinţeze în operă ca subiect real, iar senzaţiile sale să fie complet eliberate din învelişurile conceptuale superflue. Poezia lui Dumitru Crudu  e o sinteză a gesturilor, nu lirice, ci prozastice. Emoţia provine din acumularea trăirilor şi senzaţiilor. Ordinea literară e ruptă pentru a fi restabilită ordinea umană, neîntemeiată pe alegeri, căutări, stilizări.

Şerban AXINTE

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „împotriva lui Dumitru Crudu”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top