Didina SAVA este prozatoare, autoare de ficțiune realistă cu tematică socială; scrie o literatură a memoriei vii, a detaliului uman și a compasiunii.
A debutat în 2012, odată cu obținerea Premiului I „Mihail Sadoveanu” la Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”.
Este laureată a mai multor premii literare naționale și internaționale pentru proză scurtă, printre care Premiul III la Festivalul Internațional de Creație Literară „Bogdania” (2025) și Premiul I Special la Concursul Internațional de Creație Literară – Festivalul de Arte (2025). A primit, de asemenea, Premiul revistei Apollon pentru romanul Anghelina.
A fost în atenția unor importanți critici și scriitori contemporani, precum Mircea Radu Iacoban, Diana Vrabie și Liviu Apetroaie, fiind inclusă cu un portret critic în volumul Contemporanii (Iași, 2022), de Cella Negoiescu, sub titlul Didina Sava – Regina corolelor prețioase.
adrian.moorar –
Am citit romanul „Graiul ochilor stinși” cu emoție, încă din varianta în manuscris, pentru că știam că este o carte care mă va reîntoarce în satul bunicilor mei, acolo unde mi-am petrecut multe săptămâni din vacanțele școlare. Am citit-o cu o anumită teamă, știind că nu va fi o lectură ușoară, ci o întoarcere în locurile pe care le-am iubit.
M-a impresionat sinceritatea cu care este scrisă, fără idealizarea satului sau înfrumusețarea realității. Viața este descrisă așa cum a fost: cu sărăcie, cu violență, cu suferință, dar și cu demnitatea tăcută a oamenilor de la țară. Personajele sunt atât de vii, cu atât mai mult cu cât pe unele dintre ele le-am cunoscut. De aceea simt că autoarea nu le-a construit literar, ci le-a desprins direct din realitate, păstrându-le autenticitatea.
Cartea nu este doar o poveste despre trecut, ci și o formă de a nu-i lăsa să dispară pe cei care au trăit simplu, onest și în tăcere. Pentru mine, nu este doar un roman despre un sat, ci și despre rădăcinile mele.
Am recunoscut împrejurimile din descrieri: lunca, drumurile, curtea și grădina bunicilor. M-au impresionat detaliile prin care locurile prind viață, iar sufletul meu a vibrat la gândul că autoarea a putut păstra atât de limpede în memorie aceste imagini și le-a redat cu atâta sensibilitate.
Citind, am avut senzația că mă întorc acolo, că simt din nou mirosul pământului, liniștea curții bunicilor mei, glasurile oamenilor. Nu sunt doar descrieri frumoase, ci fragmente de viață adevărată, păstrate cu grijă în inimă.