Graiul ochilor stinși

Graiul ochilor stinși

40.00 lei

Didina SAVA este prozatoare, autoare de ficțiune realistă cu tematică socială; scrie o literatură a memoriei vii, a detaliului uman și a compasiunii.

A debutat în 2012, odată cu obținerea Premiului I „Mihail Sadoveanu” la Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”.

Este laureată a mai multor premii literare naționale și internaționale pentru proză scurtă, printre care Premiul III la Festivalul Internațional de Creație Literară „Bogdania” (2025) și Premiul I Special la Concursul Internațional de Creație Literară – Festivalul de Arte (2025). A primit, de asemenea, Premiul revistei Apollon pentru romanul Anghelina.

A fost în atenția unor importanți critici și scriitori contemporani, precum Mircea Radu Iacoban, Diana Vrabie și Liviu Apetroaie, fiind inclusă cu un portret critic în volumul Contemporanii (Iași, 2022), de Cella Negoiescu, sub titlul Didina Sava – Regina corolelor prețioase.

  • An apariție: 2026
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 190
ISBN 978-973-37-2988-4 Categorii: ,

Autor: Sava Didina

Descriere

Romanul Graiul ochilor stinși impresionează printr-o analiză psihologică indirectă, subtil construită, desfășurată pe mai multe planuri. Este o proză complexă, în care viața satului, obiceiurile și tipologiile umane se articulează firesc cu o profundă dimensiune de autoanaliză.

Sondarea psihologiei eului narator se realizează atât direct, cât și indirect, prin intermediul personajelor: analizându-i pe ceilalți, naratorul ajunge, de fapt, să se reveleze pe sine. Limbajul este de o remarcabilă finețe − vorbirea dialectală este autentică, iar nuanțele moldovenești sunt dozate cu măsură, fără stridențe.

O subtilitate rar sesizată este alternanța dintre vocea intelectualului și cea a țăranului evoluat, plecat din sat, dar încă profund legat de el. Această integrare firească în universul rural, realizată cu discreție și inteligență artistică, reprezintă una dintre marile reușite ale romanului.

Anca Aurelia OPRESCU

 

Graiul ochilor stinși este un roman al memoriei și al filiației, născut din nevoia de a spune poveștile unei lumi care a trăit, a suferit și a dispărut aproape fără martori. Satul copilăriei mele, cu oamenii lui – femei, copii, bătrâni, familii zdrobite de sărăcie, violență și neputință – este privit din interior, fără nostalgie și fără cosmetizare. Este povestea celor care au trăit și au murit în tăcere și încercarea de a le păstra privirea vie prin cuvânt.

Didina SAVA

De mult n-am citit un text atât de adevărat și mustind de atâta autenticitate dedicat satul moldav! Autoarea îl poartă dinspre duhul lui Creangă către zilele străluminatului nostru veac în care vatra satului strămoșesc tinde să devină amintire greu cercetată de o literatură parcă programatic ocolită.

Mircea Radu IACOBAN

Recenzii

  1. adrian.moorar

    Am citit romanul „Graiul ochilor stinși” cu emoție, încă din varianta în manuscris, pentru că știam că este o carte care mă va reîntoarce în satul bunicilor mei, acolo unde mi-am petrecut multe săptămâni din vacanțele școlare. Am citit-o cu o anumită teamă, știind că nu va fi o lectură ușoară, ci o întoarcere în locurile pe care le-am iubit.
    M-a impresionat sinceritatea cu care este scrisă, fără idealizarea satului sau înfrumusețarea realității. Viața este descrisă așa cum a fost: cu sărăcie, cu violență, cu suferință, dar și cu demnitatea tăcută a oamenilor de la țară. Personajele sunt atât de vii, cu atât mai mult cu cât pe unele dintre ele le-am cunoscut. De aceea simt că autoarea nu le-a construit literar, ci le-a desprins direct din realitate, păstrându-le autenticitatea.
    Cartea nu este doar o poveste despre trecut, ci și o formă de a nu-i lăsa să dispară pe cei care au trăit simplu, onest și în tăcere. Pentru mine, nu este doar un roman despre un sat, ci și despre rădăcinile mele.
    Am recunoscut împrejurimile din descrieri: lunca, drumurile, curtea și grădina bunicilor. M-au impresionat detaliile prin care locurile prind viață, iar sufletul meu a vibrat la gândul că autoarea a putut păstra atât de limpede în memorie aceste imagini și le-a redat cu atâta sensibilitate.
    Citind, am avut senzația că mă întorc acolo, că simt din nou mirosul pământului, liniștea curții bunicilor mei, glasurile oamenilor. Nu sunt doar descrieri frumoase, ci fragmente de viață adevărată, păstrate cu grijă în inimă.

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top