George Banu. Portret într-o galerie de artă

George Banu. Portret într-o galerie de artă

36.00 lei

A scrie despre George Banu este un act de temeritate culturală. Ochiul care îl citeşte şi apoi îi compune portretul are nevoie de abilitatea surprinderii unei imagini în continuă mişcare, de capacitatea captării sensurilor de ansamblu nuan­ţate prin vocaţia detaliului dătător de substanţă.
A scrie despre George Banu înseamnă a încerca să înţelegi cum teatrologul poate fi şi scriitor, cum poate fi mai mult decât un critic, cum criticul poate deveni un catalizator al gân­di­rii despre teatru, despre artă în general, evitând reţetele, verdictele, soluţiile standard şi metodele passe-partout, explo­rând adesea teme nefrecventate, aparent marginale… tocmai pentru a ajunge în centru, în miezul ideii, condiţie revelatorie a libertăţii de sine.
Cartea d-lui Silvian Floarea, ridicată într-o arhitectură solidă, coerentă, cuprinzătoare, sprijinită pe o dicţiune antre­nantă – când meditativă, când analitică –, pe un discurs cu for­ţă expresivă, deschide o nouă fereastră către universul operei lui George Banu.
Fereastra – după cum el însuşi o vede – ca obiect de meditaţie…
Anca-Maria RUSU

  • An apariţie:: 2020
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 348
ISBN 978-973-37-2353-0 Categorii: ,

Autor: Floarea Silvian

Descriere

A scrie despre George Banu este un act de temeritate culturală. Ochiul care îl citeşte şi apoi îi compune portretul are nevoie de abilitatea surprinderii unei imagini în continuă mişcare, de capacitatea captării sensurilor de ansamblu nuan­ţate prin vocaţia detaliului dătător de substanţă.
A scrie despre George Banu înseamnă a încerca să înţelegi cum teatrologul poate fi şi scriitor, cum poate fi mai mult decât un critic, cum criticul poate deveni un catalizator al gân­di­rii despre teatru, despre artă în general, evitând reţetele, verdictele, soluţiile standard şi metodele passe-partout, explo­rând adesea teme nefrecventate, aparent marginale… tocmai pentru a ajunge în centru, în miezul ideii, condiţie revelatorie a libertăţii de sine.
Cartea d-lui Silvian Floarea, ridicată într-o arhitectură solidă, coerentă, cuprinzătoare, sprijinită pe o dicţiune antre­nantă – când meditativă, când analitică –, pe un discurs cu for­ţă expresivă, deschide o nouă fereastră către universul operei lui George Banu.
Fereastra – după cum el însuşi o vede – ca obiect de meditaţie…
Anca-Maria RUSU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „George Banu. Portret într-o galerie de artă”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top