Fără măşti de carnaval. Interviuri

Fără măşti de carnaval. Interviuri

35.00 lei

Îmi plac profesioniștii empatici. Unul dintre ei, ales, care îmi vine în minte acum, dintre scriitori, e jurnalistul și poetul Iulian TALIANU, director al luxoasei Tomisul cultural. Jurnalist de top, fondator de ziare și reviste, realizator de emisiuni de radio și televiziune, angajat, colaborator, acționar la publicații de impact, Iulian Talianu e și un poet premiant (membru al Uniunii Scriitorilor Constanța). Și nu e numai un artist în ceea ce scrie, ci și în ceea ce citește, iubindu-și confrații scriitori – mărturii sunt și întrebările generoase puse celor pe care îi intervievează în cartea de față, cu simț critic, atent la mutațiile valorice din literatura română (pentru care istoria literară îi rămâne recunoscătoare).
Născut în 1954 și debutat editorial cu un volum de versuri prezentat de Nichita Stănescu în 1994, Iulian Talianu e un „optzecist” care are steaua lui (dacă vreți, „steaua lui de ordin textual”). Discret, distins, se ține departe de zbuciumul vieții literare de la noi, nu cotizează la nici o confrerie exclusivistă. E nesperat că avem și asemenea personalități literare accentuate dispuse
să rămână în penumbră, să-i promoveze pe alții înainte de a se promova pe sine.
Salut această carte de dialoguri dispusă să comunice și iraționalul, cum spune George Călinescu (dând de gol inconștiența creatoare). Cei care răspund sincer la interviuri dau măsura identității spirituale în vremurile noastre.

Liviu-Ioan STOICIU

  • An apariţie:: 2020
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 180
ISBN 978-973-37-2370-7 Categorii: ,

Autor: Talianu Iulian

Descriere

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fără măşti de carnaval. Interviuri”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top