Din cufărul taifasurilor și divanelor

Din cufărul taifasurilor și divanelor

64.00 lei

Grigore ILISEI, scriitor, jurnalist, critic de artă. Născut la 20 noiembrie 1943, în satul Văleni, comuna Mălini, fostul judeţ Baia(în prezent Suceava).
Absolvent al Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni (1961) şi al Facultăţii de Filologie (Secţia română) a Universităţii „Al. I. Cuza” (1966). La finalizarea stu­diilor a început o carieră în audiovizualul românesc. S-a aflat în fruntea echipei care a redeschis Radio Iaşi în 22 decembrie 1989, devenind directorul instituţiei. În 2 noiembrie 1991 a fondat TVR Iaşi. Între 1983-1989 a fost redactor de rubrică la revista „Convorbiri literare”, iar în anii 2004-2005, ataşatul cultural al României în Tunisia.
Grigore Ilisei s-a manifestat ca un prolific literat.
A debutat editorial, la Junimea, în 1972, cu volumul Năvod pentru scrumbii albastre. A publicat şase romane, din care trei alcătuiesc trilogia Palimpseste regăsite, 2018. Romanul Ceasul oprit, 1980, a primit Premiul de Proză al Asociaţiei Scriitorilor Iaşi, iar Pasaj de raţe sălbatice, din trilogia amintită, pe cel al revistei „Ateneu” (1996). Două dintre cele peste 30 de cărţi de publicistică, albume, au fost încununate cu premii, Fălticeni mon amour, scrisă în colaborare cu Paul Miron, a primit Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi (1996), iar De la apa Iordanului la fiordurile norvegiene, pe cel al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor (1998).
Membru din 1975 al Uniunii Scriitorilor, a condus între 2001 şi 2004 Filiala din Iaşi . Este decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-A ( 1979), Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler (2002), Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Ofiţer (2019). Crucea Patriarhală (2003), Crucea Moldavă (2018), Ordinul Mitropolit Iacov Putneanul (2020). Cetăţean de Onoare al Iaşilor şi Fălticenilor (2003) şi
al comunelor sucevene Rădăşeni (2003) şi Preuteşti (2018).

  • An apariție: 2023
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 412
ISBN 978-973-37-2690-6 Categorie:

Autor: Ilisei Grigore

Descriere

De-a lungul deceniilor mele de publicistică cred că interviul a fost genul la care am recurs cel mai des, pentru că reprezintă cheia cu care deschizi uşi ferecate şi poţi descoperi lumi fermecate. Interviul există de sine stătător, dar îl regăsim şi în plămada altor genuri, precum reportajul. Şi în proză ce altceva sunt dialogurile din textura epică decât nişte forme particulare ale intervievării, având aceleaşi rosturi, să dezvăluie interiorităţi sufleteşti, să configureze trăsături de caracter, să grăiască despre oameni, destine şi să descâlcească iţe de poveste? La radio şi televi-ziune interviul e cel mai acasă. Ţine de natura specifică a acestor medii. Aşa că mi-a fost prieten o viaţă, pentru că viaţa mea a curs în albiile acestora.
S-a strâns un tezaur al mărturisirilor. Casetele audio şi video abia încap într-un cufăr din acelea cu care se călătorea odinioară cu poştalionul. Am socotit că acest zăcământ merită şi veşmântul slovei, şi aşa s-au alcătuit cele şase cărţi de interviuri apărute până acum.[…] A venit rândul celei de a şaptea cărţi, intitulată Din cufărul taifasurilor şi divanurilor.

Grigore ILISEI

 

Cred că orice tânăr jurnalist de televiziune care abordează interviul ar avea multe de însuşit din excelentul modus operandi pus în operă de Grigore Ilisei […]. Cunoaşterea extinsă a personalităţii invitatului pare ceva de la sine înţeles, dar foarte mulţi realizatori se bazează mai mult pe un fel de „inspiraţie”. Nu că inspiraţia ar fi condamnabilă, doar că e foarte săracă atunci când creşte de pe un teren golaş. Nu e nevoie de întrebări scrise, dar orice realizator serios, cazul lui Grigore Ilisei, are un fel de punctaj mental de probleme pe care doreşte să le abordeze. Dacă aceste două condiţii sunt împlinite, restul vine de la sine, întrebările şi răspunsurile curg unele din altele, lovindu-se ca bilele de biliard. În timp ce stai de vorbă ai vreun semn dacă lucrurile merg bine sau nu? Unul singur, timpul. Dacă nu simţi timpul, totul e în regulă. Dacă ai senzaţia că trece greu, e ceva greşit în ceea ce faci…
Şi în cartea de faţă sunt destui scriitori, opt dacă am numărat bine, dar paleta invitaţilor este mult mai largă – compozitori, muzicieni, actori, regizori, oameni din ştiinţele exacte şi ale naturii etc. Modul de lucru este acelaşi, iar scopul este realizarea unui portret-interviu al personalităţilor. Nu însă un portret în vid, ci în contextul epocii şi al trecerii timpului, cinematografic. Interesant este că, pe măsură ce citeam – sau reciteam – interviurile, aproape vedeam personajele, ca şi cum m-aş fi uitat din nou la televizor, textul transcris avea o formidabilă forţă evocatoare, discuţiile erau extrem de vii. Şi aceste interviuri sunt foarte interesante, nu doar pentru că eu sunt un om curios din fire, ci pentru că sunt excelent realizate, Grigore Ilisei ştie să întrebe şi să-şi provoace invitatul să dea ceea ce este mai bun în el.
Liviu ANTONESEI

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Din cufărul taifasurilor și divanelor”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top