Desculț prin lumină

Desculț prin lumină

40.00 lei

Valentin TALPALARU s-a născut la 15 mai 1953 în orașul Tg. Frumos, unde absolvă studiile gimnaziale și liceale.

Din 1972, student fiind, a participat constant la întâlnirile cenaclurilor „Mihai Eminescu”, „Nicolae Labiș”, „Junimea”. În 2008 obține titlul de doctor în științe filologice. Începând din 2005 realizează la Studioul de Radio Iași emisiunea „Convorbiri literare”.

Debutează în 1974 la revistele „Cronica” și „Convorbiri literare”, ulterior prezent în majoritatea revistelor literare din țară. Participă la Festivalurile de Poezie de la Struga (Macedonia de Nord), Kartal (Turcia), Chișinău (Republica Moldova) și numeroase altele din țară, unde obține numeroase premii, la care se adaugă și cele acordate de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Este prezent în antologii din Macedonia de Nord, Turcia, Franța.

Cărți publicate (selectiv): Ghemuit într-un sâmbure, Iași, 1989; Nopți cu chirie, Iași, Cronica, 2004; Liniștea vînatului, Iași, 2005; Acordorul de semne, 2006; Commedia dei media, Iași, 2007; Povestirile de pe Măicuța, Iași, 2009; Cu amurgul în lesă, antologie de autor, Iași, 2013; Poemele Cotnarului, Iași, 2013; Poemele Deltei. Rodion, Iași, 2016; 35 de poeme în căutarea unui titlu, Iași, 2019; Teatru, Iași, 2021; Moniale Sokagi, Turcia, 2022, traducere de Metin Cengiz; Rodions Leiter, Germania, Editura Dionysos, 2023, traducere Christian W. Schenk.

  • Număr de pagini: 376
ISBN 978-973-37-2629-6 Categorii: ,

Autor: Talpalaru Valentin

Descriere

Ca să înțelegi, cât limitat poți să înțelegi, evoluția discursului liric al unei întregi creații poetice, cu momentele ei complicat-constitutive, trebuie să știi ceva despre viața poetului. Când, cu ani în urmă, am scris despre poetul adevărat care e Valentin Talpalaru, ceva ce cred și acum, nu știam nimic din tot ce știu astăzi, după ce i-am citit prozele autobiografice din volumul Strada Măicuței. Amintirile netrucate, scrise cu harul și naturalețea talentului, trăiesc prin portretele ce dau viață unei lumi specifice din care a ieșit, evident marcat, omul și scriitorul de astăzi.

Elvira SOROHAN

Clapeta 2

Deloc întâmplător, noua antologie, Desculț prin lumină (2023), survolând și selectând exigent vreo / din opt volume, se deschide cu un grupaj din Ghemuit într-un sâmbure. Infirmând, credem, ca popas bilanțier, o mai veche spusă a poetului, cândva doritor să ne asigure: „mă simt bine în colțuri”. Antologia, obligând la o revizitare a liricii sale, îndeamnă la o judecată dreaptă, cumpănind asupra acestei marginalități (asumate), câștigând o altă vizibilitate, lăsând „o dâră de semne în urmă”. Și împăcând, sub un titlu „eminescian”, eul din adânc, un nucleu germinativ (sâmburele ca „ipostază naturală a arheului”, cum nota Theodor Codreanu) cu cel ieșit din tăcere (chiar dacă „vorbele s-au terminat”), hălăduind în lumină, deslegând enigma supremă, moartea-pereche. Intrăm într-un timp fără neguri, „fără chip”, deși noaptea ar fi „singura haină bună”. Deocamdată, poetul, oferindu-ne câte un sonet puber sau galant, câte un „pastel mahmur” și un „cântec orb”, nu dobândise „harul tăcerii”; urmele sunt de găsit „pe toate cărările”, invocând o „zeamă de astre”, cu „oase de demiurg”.

 

 

Adrian Dinu RACHIERU

Desluşim acum mai bine traseul acestui poet discret în stăruinţă, a cărui stare de spirit se împarte pe două paliere – unul de urmaş „rezistent” al optzecismului, cu efecte de spectacol textual împins spre parodie şi ludic; un altul mai ambiţios, sub semnul artifexului, de tratare intelectuală a lirismului, urmărind o reconsiderare a naturalului, dar şi facerea şi des-facerea limbajului poetic.

Mihai CIMPOI

Additional Information

Recenzii

  1. Editura Junimea

    Constantin CUBLEȘAN, „Am mușcat din carnea cuvântului”, în revista „Apostrof”, nr. 10 (401)/ 2023, pp. 26-27, despre volumul Valentin TALPALARU, Desculț prin lumină, editura Junimea, colecția „Exit”, 2023
    https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2023/n10/a25/

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top