Descriptio Moldaviae

Descriptio Moldaviae

40.00 lei

Admirator al lui Petru cel Mare, a dorit să introducă şi în Moldova principiile absolutismului luminat. În războiul ruso-turc, Dimitrie Cantemir s-a alăturat ţarului, fără a plasa Moldova sub suzeranitate rusească. După înfrângerea în bătălia de la Stănileşti (1711), pe Prut, s-a refugiat în Rusia, împreună cu familia.

Cunoscător a unsprezece limbi, Dimitire Cantemir a scris în română, latină şi greacă. Dintre lucrările sale, amintim: Divanul sau Gâlciava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul (1698), Istoria ieroglifică (1703-1705), Istoria Creşterii şi Descreşterii Imperiului Otoman (1714-1716), Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719-1722). Descriptio Moldaviae /Descrierea Moldovei (1714-1716) este prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei şi locuitorilor ei.

  • Format: 13.5 x 20.5 cm
  • An apariție: 2023
  • Număr de pagini: 280
ISBN 978-973-37-2609-8 Categorii: ,

Autor: Cantemir Dimitrie

Descriere

Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723) a fost domn al Moldovei  (martie-aprilie 1693 şi între 1710 şi 1711)
şi un mare cărturar umanist enciclopedist, „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
George CĂLINESCU
Prin scrisul lui, Cantemir a adus neamului o glorie mai mare şi mai durabilă decât aceea  a armelor: conştiința europeană românească. Scriind cu predilecţie în latineşte – limba universală de comunicare a savanţilor –, s-a adresat tuturor oamenilor de ştiinţă din vremea lui. Membru al Academiei din Berlin, organizator al Academiei ruseşti, Cantemir este primul român tradus şi citit în Europa.
Pompiliu CONSTANTINESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Descriptio Moldaviae”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top